Cum a transformat China capitalul în armă

China este cel mai mare creditor din lume, finanţând proiecte de infrastructură din ţările în curs de dezvoltare, în schimbul accesului la materii prime. Un nou studiu arată că riscul unei noi crize a datoriilor este semnificativ, potrivit Der Spiegel.

O viitoare legătură feroviară trece prin jungla din Laos pe o distanţă de peste 400 de kilometri. În curând trenurile vor merge pe calea ferată, prin tuneluri şi pe poduri şi peste baraje construite special pentru această linie, care se întinde de la graniţa chineză din nord până la capitala Laosului Vientiane, de pe Râul Mekong.

După cinci ani de construcţii, linia de cale ferată va intra în serviciu în 2021. Şi şeful chinez responsabil de unul dintre sectoare nu are niciun dubiun că va fi terminat la timp. „Doar biroul nostru are 4.000 de muncitori”, a spus el. De asemenea, nu există vreo lipsă de fonduri: Guvernul chinez din Beijing a aloca în jur de 6 miliarde de dolari pentru proiect şi recent a devenit cel mai mare creditor şi furnizor de ajutoare de dezvoltare al Laosului.

China nu doar că finanţează direct 70 la sută din noua cale ferată, ci construieşte şi baraje, şcoli, spitale militare şi chiar a lansat un satelit de comunicaţii în spaţiu, pentru Laos. În aprilie, Beijingul a împrumutat această ţară cu încă 40 de milioane de dolari pentru construcţia de şosele – un credit care a fost furnizat prin intermediul Băncii de Investiţii pentru Infrastructura din Asia, cu sediul la Beijing, o instituţie financiară pe care China a înfiinţat-o ca alternativă la băncile de dezvoltare occidentale.

Dacă este inclus şi Hong Kongul , China nu numai că este cel mai mare creditor din Laos, ci din întreaga lume. Împrumuturile străine ale Beijingului domină pieţele globale aproape la fel cum jucăriile, telefoanele inteligente şi scooterele electrice o fac.  Din Kenya până în Muntenegru, din Ecuador până în Djibouti, drumuri, baraje şi uzine sunt construite cu miliarde împrumutate de la Beijing. Şi toate aceste ţări vor trebui să înapoieze aceste împrumuturi în anii care vin. Cu dobândă.

Pentru unii, miliardele de dolari din China sunt o contribuţie binevenită la dezvoltarea infrastructurii multor regiuni defavorizare din Asia şi Africa. Pentru alţii, împrumuturile de la Beijing au forţat jumătate de lume într-o dependenţă economică şi politică de Beijing. Unii au descris situaţia drept „dependenţă pentru datorii”, în timp ce un grup de senatori americani au trimis o scrisoare Secretarului de Stat Mike Pompeo, vara trecută, avertizând în legătură cu „tentativa Chinei de a transorma capitalul în armă”.

O lipsă de transparenţă

Mai mult, nu se ştiu detalii exacte legate de aceste împrumuturi. Bunurile străine ale Chinei au în prezent o valoare de 6 trilioane de dolari, dar în afara Guvernului de la Beijing, nimeni nu ştie prea multe despre unde au fost investiţi banii şi ce condiţii şi riscuri sunt ataşate de aceştia. Pentru că China nu are o politică complet deschisă faţă de organizaţiile internaţionale ca Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional  (FMI), există o lipsă de transparenţă de care este nevoie, potrivit fostei şefe FMI, Christine Lagarde. 

Însă acum, odată cu publicarea unui nou studiu efectuat de o echipă americano-germană de cercetători, sub conducerea profesorului Carmen Reinhardt, de la Harvard, ar putea exista o imagine mai clară. Timp de luni de zile, economiştii au analizat surse atât cunoscute, cât şi mai puţin, adunâng materiale pentru cea mai complexă analiză de până acum referitoare la împrumuturile chineze. Şi imaginea care a rezultat nu face nimic ca să înlăture îngrijorările legate de puterea financiară exercitată de Beijing.

Din contră: Datele arată că multe ţări din regiunile mai sărace ale lumii au acceptat mult mai multe credite din partea Chinei decât era cunoscut înainte. Şi împrumuturile vin deseori cu mutle condiţii împovărătoare, care sunt puternic orientate spre interesele strategice ale Beijingului şi care cresc riscul ca multe state în curs de dezvoltare să intre într-o criză economică. „Occidentul încă nu a înţeles cât de profund a fost schimbat sistemul financiar internaţional de către ascensiunea Chinei”, spune Christoph Trebesch, co-autor al studiului de la Institutul Kiel pentru Economie Mondială.

Potrivit studiului, China exportă mai mult capital către ţările emergente decât toate celelalte state industrializare la un loc. În plus, numeroase condiţii sunt ataşate de împrumuturile care cântăresc mult pe umerii celor care beneficiază de ele.

În timp ce guvernele occidentale şi organizaţiile multilaterale ataşează, în general, dobânzi mici şi perioade mai lungi de rambursare , China tinde să impună perioade scurte şi dobânzi mai mari. Pentru a se asigura că împrumuturile sunt înapoiate, contractele garantează Beijingului mai multe drepturi, precum accesul la produse agroalimentare, materii prime sau la profiturile companiilor deţinute de stat din ţările beneficiare. În mod frecvent, Guvernul chinez direcţionează banii direct companiilor chineze care au fost contractate pentru a construi aeroporturi, porturi sau baraje, o abordare care creează o buclă financiară închisă, fără posibilitatea implicării vreunui cont străin.

În plus, peste 75 la sută din împrumuturile directe de ajutorare din ultimii ani au provenit de la două instituţii financiare conduse de stat: Banca Chinei de Export-Import şi Banca de Dezvoltare a Chinei. Acest lucru înseamnă că guvernul este informat constant de fiecare fază a proiectelor de ajutorare şi atunci când criza afectează ţările beneficiare, China este bine poziţionată pentru a-şi recupera împrumuturile înainte de alţi creditori. Studiul notează şi faptul că Beijingul a creat o nouă formă de ajutor pentru dezvoltare, în care împrumuturile de stat sunt furnizate în termeni comerciali.

Nu există perspective că acest influx de credite chinezeşti s-ar încheia prea curând. Avantajele economice sunt prea mari pentru China, la fel ca şi beneficiile politice, în special în Africa.

În timp ce occidentul a privit continentul ca pe ceva puţin mai mult decât o sursă continuă de catastrofe, Beijingul  vede Africa drept un loc cu un potenţial neexploatat. În jur de 1,5 milioane de chineziu locuiesc şi muncesc în Africa, un grup care include antreprenorii, experţi IT, tehnicieni şi comercianţi.

Ei au extins infrastructura în Africa la un pas impresionant, construind baraje, aeroporturi, căi ferate şi parcuri industriale pe tot continentul. În schimb, China şi-a asigurat accesul la resursele naturale şi pieţele africane.

Liderii africani preferă o cooperare cu China, parţial pentru că aceasta nu este legată de condiţii morale precum cele cerute, cel puţin pe hârtie, de către guvernele occidentale. Chinezii nu acordă prea mare atenţie drepturilor omului sau principiilor democratice şi, de asemenea, tind să ignore îngrijorările legate de mediu şi standardele minime de muncă. Şi nu au nici prea multe scrupule atunci când vine vorba despre mituirea politicienilor.

Totuşi, îngrijorările referitoare la faptul că datoriile devin din ce în ce mai mari încep să fie prezente şi în Africa. Nu numai pentru că multe proiecte s-au dovedit a fi neviabile din punct de vedere economic, dar şi pentru că Beijingul şi-a raportat insuficient  influenţa în mod sistematic. 

Contactat de Adevărul, Tang Fujian, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Populare Chineze, a transmis un punct de vedere cu referire la relaţia dintre China şi continentul african, prezentată în articolul de faţă.

„Cooperarea China-Africa are o istorie lungă, iar în calea dezvoltării lor, cele două părţi sunt parteneri sinceri.

Odată cu dezvoltarea rapidă a relaţiilor politice şi economice China-Africa, în ultimii ani, unii oameni din Occident au acuzat în repetate rânduri că China s-a angajat în aşa-numitele „capcane ale datoriilor” şi „neo-colonialism” în Africa. Acestea sunt defăimarea şi ponegrirea împotriva relaţiilor prietenoase şi de cooperare dintre China şi Africa, este un rău intenţionat care trebuie clarificat pentru a nu deruta opinile oamenilor.

“capcane ale datoriilor” - alegaţia nelogică  

Împrumuturile Chinei către Africa, sunt mai întâi de toate, pentru propriile nevoi ale Africii. Orice ţară are nevoi financiare imense în primele etape ale dezvoltării economice şi industrializării, iar ţările africane nu sunt o excepţie. China oferă sprijin ţărilor africane în limitele capacităţii sale, în baza doleanţelor acestor ţări, ajutând Africa să treacă de acest blocaj.

Din punctul de vedere al rezultatelor reale, investiţiile şi finanţările din China au îmbunătăţit eficient mediul economic local şi au crescut veniturile oamenilor, reprezentând astfel un fel de împrumut financiar „hematopoietic”. Construcţia căii ferate Mombasa-Nairobi a creat 46.000 de locuri de muncă în Kenya, a redus costul transportului de mărfuri cu aproape 80% şi a promovat dezvoltarea şi prosperitatea regiunilor de-a lungul căii ferate.

China este, de asemenea, foarte preocupată de propria sa securitate financiară. În proiecte specifice de cooperare, fezabilitatea beneficiilor economice şi sociale este verificată cu stricteţe pentru a asigura beneficiile proiectului şi solvabilitatea creditorilor.

Acumularea actuală a datoriilor unor ţări africane, nu a avut loc doar în ultimii doi ani, iar China nu este un creditor major al ţărilor africane. Aşa cum spunea preşedintele Mozambicului, Filipe Nyusi, problema datoriei africane nu este cauzată de China, ci de ţările ce continuă să gesticuleze la această problemă. Preşedintele Rwandei, Paul Kagame, a mai spus că în prezent există unele afirmaţii false, cum ar fi „capcanele datoriilor”, care constituie obstacole pentru cooperarea Africa-China, însă ţările africane nu ar trebui să fie deranjate de aceste ipoteze.

De-a lungul istoriei, diplomaţia chineză nu a avut parte de niciun concept de „colonizare” şi nu există o pată istorică a „colonizării”. Cea mai mare parte a sărăciei şi turbulenţelor de astăzi din Africa sunt legate de flagelul colonialismului occidental. 

În schimb, China a sprijinit dezvoltarea Africii atunci când aceasta era încă slabă şi înapoiată. În ultimele decenii, China a oferit asistenţă sinceră ţărilor africane în limitele capacităţii sale, ajuntându-le în mod activ capacitatea de dezvoltare. China a transmis fără rezerve experienţa sa de dezvoltare şi tehnologiile avansate către Africa, insistând să nu se amestece în treburile interne ale altor ţări şi să nu se ataşeze de condiţiile politice. 

Numeroase instalaţii de sport, spitale, şcoli şi alte facilităţi de trai au fost construite prin asistenţa Chinei în toate ţările din Africa. China a trimis peste 20.000 de membri ai echipei medicale în Africa şi a tratat peste 200 de milioane de pacienţi locali. China a investit, de asemenea, multe resurse umane şi materiale pentru a ajuta Africa să instruiască sute de mii de profesionişti în diverse domenii. Asistenţa şi cooperarea Chinei în Africa au jucat un rol important şi de neînlocuit în a ajuta dezvoltarea economică şi socială a Africii şi la îmbunătăţirea situaţiei de trai a oamenilor, fiind apreciate şi salutate de toate ţările africane. 

Ţările care se dezvoltă prin expansiunea colonială şi hegemonism, au în gândirea lor un stereotip înrădăcinat. Ei nu văd faptul că companiile chineze oferă milioane de locuri de muncă ţărilor africane şi le oferă pregătire tehnică în acelaşi timp; ei nu văd că investiţiile chineze şi practicile de afaceri au îmbunătăţit competenţele lucrătorilor africani; ei nu văd că China ca cel mai mare investitor din Africa şi cea mai mare sursă de finanţare a infrastructurii, joacă un rol indispensabil pentru dezvoltarea economică a Africii. Pentru cooperarea reciproc avantajoasă de tip câştig-câştig dintre China şi Africa, ei nu o pot explica cu logica lor, ci pot doar să exagereze câştigurile Chinei şi să facă vizibilă  „ameninţarea” Chinei pentru propriul statut hegemonic.

La Summitul Beijing din cadrul Forumului pentru Cooperarea China-Africa, care a avut loc anul trecut, s-au stabilit cele 8 acţiuni - promovarea industriei, conectivitatea infrastructurii, facilitarea comerţului, dezvoltarea verde, construirea capacităţii, promovarea sănătăţii şi igienii, schimiburile interumane precum şi menţinerea păcii şi securităţii, combinând iniţiativa Belt and Road, Agenda 2063 a Uniunii Africane, Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă şi Strategiile de Dezvoltare ale Ţărilor Africane, având efectele pozitive atât asupra dezvoltării competitivităţii din domeniile tradiţionale cât şi asupra creşterii forţei noi din domeniile noi. Cele 8 acţiuni contribuie la valorificarea potenţialului nou de cooperare China-Africa şi crearea spaţiului nou de cooperare. 

Matamela Cyril Ramaphosa, preşedintele Africii de Sud, a spus că China este un partener constructiv al Africii. China nu ajută continentul Africii pentru a controla resursele, ci şi pentru dezvoltarea comună. Muhammadu Buhari, preşedintele Nigeriei a subliniat că rezultatele obţinute şi experienţe acumulate din ultimii 40 de ani de reformă şi deschidere de China inspiră ţările Africane inclusiv Nigeria şi merită invăţate.

De fapt, cooperarea China-Africa este doar o reprezentare a  cooperării externe a Chinei. China se angajează să construiască comunitatea omenirii cu viitorul împărţit, susţine întotdeauna strategia cu câştiguri comune, promovează iniţiativa Belt and Road conform principiilor de participare egală la negociere şi execuţie precum şi beneficii comune. Atât întocmirea planurilor cât şi proiectelor specifice, toate acestea sunt discutate de către participanţi. Nu există un participant mai important, ci toate părţile fiind egale; nu există o operaţiune secretă, ci toate sunt deschise şi transparente; nici un câştigător nu obţine toate avantajele, ci cautând beneficii reciproce şi câştigul este unu comun. 

În acest sens, am dori să sfătuim pe unele persoane, dacă au grijă cu adevărat de ţările în curs de dezvoltare, să ofere ajutoare concrete. Dacă nu pot face acest lucru, măcar să aibă o atitudine sănătoasă faţă de eforturile altor ţări care ajută dezvoltarea Africii.”