Cele trei activiste Femen au fost condamnate cu suspendare în Tunisia şi vor fi eliberate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei activiste Femen încarcerate în Tunisia au fost condamnate miercuri, în apel, la o pedeapsă cu suspendare şi vor fi eliberate în următoarele ore, a declarat Souhaib Bahri, avocatul lor tunisian, relatează AFP.

"Verdictul a fost pronunţat. Este vorba despre (o pedeapsă de) patru luni şi o zi cu suspendare. Ele vor fi eliberate în câteva ore", a spus avocatul.

Souhaib Bahri nu a fost în măsură să spună când vor putea cele trei femei - două franceze şi o germană - să se întoarcă în ţările lor.

"Este o imensă fericire că am pledat, în Tunisia, pentru libertatea (activistelor) Femen şi am fost auziţi", au declarat pentru AFP cei doi avocaţi francezi, Patrick Klugman şi Ivan Terel.

Cele trei activiste se află în detenţie, la periferia Tunisului, de la 29 mai, când au protestat topless pentru a o susţine pe Amina Sbouï, o activistă tunisiană din cadrul Fmen încarcerată de la jumătatea lui mai.

În primă instanţă, activistele europene au fost condamnate la patru luni şi o zi de închisoare cu executare, pentru atingere adusă bunelor moravuri şi pudorii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite