Cine este Nicolas Maduro, „moştenitorul” lui Chavez la conducerea Venezuelei

Cât timp a fost mâna dreaptă a lui Hugo Chavez, Maduro a învăţat cea mai importantă regulă: niciodată să nu „străluceşti” mai tare decât „El Comandante”. Acum, Maduro a rămas fără mentor, iar mulţi se întreabă dacă persoana aleasă de Chavez însăşi pentru a conduce Venezuela va face faţă.

În decembrie, în timp ce Chavez se afla în Cuba pentru a patra operaţie într-un an şi jumătate, Maduro a urcat pe o scenă cu „temele făcute” şi a ţinut un text în stilul acestuia: a ţipat când când l-a lăsat vocea, a jurat loialitate faţă de revoluţie şi i-a demonizat pe contestatarii acesteia. Însă atunci când publicul a început să-i scandeze numele, i-a întrerupt rapid şi a început să strige la microfon „Chavez! Chavez! Chavez!”

Fostul preşedinte venezuelean şi-a anunţat poporul atunci când starea sa de sănătate s-a deteriorat că, în cazul în care boala îl va împiedica să conducă, Maduro, pe atunci vicepreşedinte, îi va lua locul. 

„Este cunoscut ca un om care-l aprobă constant pe Chavez şi nu a arătat niciodată vreun pic de independenţă”, explică David Schilde, partener-senior în cadrul unui institut de cercetări specializat în America Latină. „Aşa a fost mereu cu el, ca luminile să fie pe Chavez”, continuă acesta, citat de „The New York Times”. 

Uitaţi-vă la el, unde a ajuns Nicolas Maduro, şoferul de autobuz! Ce-au mai râs de el! Chavez despre Maduro

Înainte de toate, Maduro este loial lui Chavez, însă mulţi spun că există semne că el ar putea fi un alt tip de lider, unul mai moderat şi mai dispus să negocieze decât combativul Chavez. 

Asta ar putea însemna nu doar deschiderea uşii către dialogul cu opoziţia, dar ar putea marca finalul politicilor externe stricte ale Venezuelei şi al relaţiei antagonistice cu SUA. 

„Este un om moderat şi pragmatic”, spune Maria Emma Mejia, fost milistru columbian, care a lucrat cu Maduro atunci când ea ocupa funcţia de secretar-general al Unasur, o organizaţie internaţională a statelor sud-americane. Îi acordă acestuia merite pentru contribuţia în vederea ameliorării relaţiei Venezuelei cu statul columbian după ani lungi de dispute. 

„Nu este dogmatic într-un fel în care să respingă poziţiile altor persoane”, spune ea. 

Pe de altă parte, mulţi spun că a fost părtaş al politicilor lui Chavez pentru prea multă vreme ca acum să-ţi mai poată exprima propriile credinţe. 

Fost şofer de autobuz şi lider de sindicat al muncitorilor din transporturile publice, Maduro este un susţinător activ al lui Chavez începând cu cel puţin 1992, după lovitura de stat eşuată. A devenit parlamentar atunci când Chavez a fost ales preşedinte, în 1999.

A contribuit la redactarea noii constituţii, iar în 2005 era deja preşedintele Adunării Naţionale. A fost numit ministru al Afacerilor Externe în 2006, post pe care l-a ocupat până la moartea lui Chavez. În octombrie 2012, atunci când Chavez a câştigat un al patrulea mandat la preşedinţia Venezuelei, l-a numit şi vicepreşedinte şi a anunţat că el este cel ales pentru a-i urma la putere. 

A crescut în Caracas, într-o familie modestă. Tatăl său a fost un activist al politicii de stânga. După terminarea liceului, a mers în Cuba pentru a studia ştiiţele politice, s-a întors în Venezuela şi s-a angajat în final ca şofer pe autobuz. Drept sau nu, această slujbă a fost cea care i-a definit activitatea politică în ochii multora. 

Deseori a fost criticat de alţi politicieni, care spuneau că nu este calificat pentru a deţine o funcţie înaltă. Dar asta nu a făcut decât să-l ajute pe Chavez să-l transforme într-un exemplu al cetăţeanului simplu din statul socialist:

„Uitaţi-vă la el, unde a ajuns Nicolas Maduro, şoferul de autobuz! Ce-au mai râs de el!”, striga triumfător Chavez atunci când l-a numit vicepreşedinte. 

L-a acompaniat pe Chavez în aproape toate călătoriile sale la tratament, în Cuba. Cariera lui Maduro este un exemplu neobişnuit de statornicie, într-un sistem care seamănă cu un carusel în care politicienii urcă şi coboară la câteva luni sau ani, după poftele lui Chavez.

  A reuşit să rămână în guvern, să nu reprezinte niciodată o ameninţare pentru Chavez, să nu fie vreodată marginalizat şi va fi interesant de văzut ce se va întâmpla atunci când chiar va trebui să aibă o voce independentă.   David Schilde, specialist în America Latină

Politicianul are însă şi o latură mistică, pe care nu se teme să o arate. Este un adept al guru-ului indian Sathya Sai Baba, pe care l-a vizitat la ashram-ul său din India, în 2005. Pe un site dedicat acestuia apare chiar o fotografie cu Maduro ghemuit la picioarele guru-ului îmbrăcat în portocaliu. 

Ca ministru de Externe, a urmat politica lui Chavez de a îndepărta Venezuela cât mai mult faţă de SUA şi de a avea relaţii puternice cu Rusia şi China. Totodată, a perpetuat ideea lui Chavez de a sfida încercările SUA de a izola state precum Iran şi Siria. A contribuit la încheierea unor alianţe cu alte ţări sud-americane, în încercarea de a reduce influenţa SUA în regiune. Maduro este considerat „moştenitorul” lui Chavez şi în ceea ce priveşte relaţiile cu Cuba şi este văzut drept un apropiat al fraţilor Castro şi al regimului comunist de la Havana. 

„L-am văzut mereu ca fiind lipt de Chavez. L-am considerat mereu mai mult un mesager şi nu m-a făcut niciodată să-l văd drept un lider. Dar bănuiesc că a învăţat multe de la Chavez, de care a fost atât de apropiat”, spune un diplomat sud-american. 

Acum, prioritatea lui Maduro este să-şi câştige loialitatea „greilor” comunişti şi ai adepţilor loiali, care sunt legaţi profund de Chavez şi deseori îi acuză locotenenţii pentru ineficienţa şi corupţia care caracterizează guvernul pe care acesta îl controla. 

Şi, în timp ce Chavez i-a putut da binecuvântarea sa, nu i-a putut insufla şi carisma sa. „Nu-l văd ca pe un candidat la preşedinţie. Nu are abilitatea şi este prea închistat. Însă, dacă asta vrea preşedintele, trebuie să-l acceptăm”, spunea un venezuelean după ce Maduro a fost desemnat următorul la putere.