De câte ori „a murit” Hugo Chavez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit autorităţilor de la Caracas, Hugo Chavez a murit la 5 martie 2013 FOTO Reuters
Potrivit autorităţilor de la Caracas, Hugo Chavez a murit la 5 martie 2013 FOTO Reuters

Vestea morţii preşedintelui venezuelean nu a luat prin surprindere mapamondul. Asta, nu doar pentru că Chavez se lupta cu cancerul de câţiva ani, ci şi pentru că moartea lui a fost anunţată de mai multe ori în ultimii doi ani.

Preşedinte al celui mai mare stat producător de petrol din America de Sud, Chavez a fost în mod constant ţinta unor zvonuri potrivit cărora ar fi murit. De la cancer de tot felul la infarct, putem spune că Hugo Chavez a avut cel puţin şapte vieţi dacă stăm să facem o recapitulare a zvonurilor privind moartea liderului Revoluţiei Bolivariste, confirmată, însă, marţi de vicepreşedintele ţării, Nicolas Maduro, succesorul desemnat al lui Chavez.

Chavez a intrat în rândul celebrităţilor moarte pe Twitter în vara anului 2011, atunci când de pe contul WikiLeaks Argentina s-a postat o „veste tristă”. Deşi s-a creat o adevărată nebunie pe reţeaua socială a celor „140 de caractere”, zvonul a fost infirmat curând, menţionându-se totodată că WikiLeaks Argentina nu are nicio legătură cu reţeaua lui Julian Assange.

În decembrie 2011, un virus care afecta e-mailurile destinatarilor anunţa cu regret că Hugo Chavez a încetat din viaţă. Virusul care abia apucase să se răspândească pe Internet a săltat acţiunile companiei naţionale de petrol din Venezuela cu vreo 1,2 miliarde de dolari într-o singură zi. Explicaţia a venit câteva ore mai târziu: investitorii de la New York auziseră zvonul că Chavez ar fi murit.

Câteva luni mai târziu, acelaşi zvon al morţii marelui orator venezuelean a revenit în prim-plan. De data acesta în contextul unei vizite în Cuba, acolo unde Chavez a efectuat mai multe sesiuni de tratament pentru cancerul pelvian de care suferea. Pentru că era prima oară când Chavez stătea multe zile departe de poporul său iubit, speculaţiile privind decesul acestuia erau din ce în ce mai dese. Atât de dese, încât guvernul de la Caracas s-a simţit nevoit să iasă să infirme zvonurile. „Oamenii amărâţi nu învaţă niciodată. Tot spun de câteva zile că a murit Comandantul, când singurul mort e Capriles (n.r. - Henrique Capriles Radonski, candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din toamna lui 2012)”, scria la 22 aprilie, pe Twitter, preşedintele Parlamentului venezuelean, Diosdado Cabello.

După ce a câştigat alegeri prezidenţiale, Chavez a redevenit ţinta zvonurilor morbide. La doar câteva săptămâni după ce a plecat în Cuba ca să se supună unei noi intervenţii chirurgicale, un reporter american anunţa că iubitul conducător venezuelean a încetat din viaţă. Zvonurile au proliferat mai ales după 10 ianuarie, atunci când Chavez trebuia să depună jurământul pentru mandatul prezidenţial câştigat în octombrie.

Zvonurile din 2013 s-ar putea să-şi găsească o justificare, dacă e să luăm în considerare declaraţiile unui oficial din Panama făcute cu doar o săptămână înainte ca Hugo Chavez chiar să fie declarat mort.

Fostul ambasador al statului Panama pe lângă Organizaţia Statelor Americane (OSA), Guillermo Cochez, declara miercurea trecută, într-un interviu pentru televiziunea NTN24, că preşedintele Hugo Chavez a intrat în moarte cerebrală la 30 decembrie şi că fusese deconectat de la aparate în urmă cu patru zile.

„Chavez este mort de patru zile”, dezvăluia fostul ambasador al statului Panama, la 1 Martie

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite