9 decembrie, Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Corupţiei. Sloganul din 2012 al campaniei este „Acţionează astăzi!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se celebrează lupta anticorupţie la nivel mondial, fiind cel de-al nouălea an în care, la iniţiativa ONU, ziua este recunoscută şi marcată prin campanii în acest sens. Anul acesta, eforturile organizaţiilor internaţionale se reunesc sub sloganul ”Acţionează astăzi!”. Potrivit Transparency International, România a făcut progrese semnificative în diminuarea corupţiei, urcând nouă poziţii în clasamentul global.

„În timp ce comunitatea internaţională face eforturi pentru a atinge Ţintele de Dezvoltare Millenium până în 2015 şi pentru a finaliza o listă de priorităţi pentru progres economic şi social în anii care urmează, combaterea corupţiei devine o operaţiune din ce în ce mai urgentă”, spune Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, în comunicatul emis cu ocazia Zilei Anticorupţie. 

Pe 9 decembrie 2003 s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Corupţiei, după ce Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, la 31 octombrie 2003, Convenţia ONU împotriva Corupţiei. 

”Corupţia este un fenomen social, politic şi economic complex, care afectează toate ţările. Corupţia subminează instituţiile democratice, încetineşte dezvoltarea economică şi contribuie la instabilitatea guvernamentală”, se arată în comunicat.

”Corupţia atacă fundamentele instituţiilor democratice prin distorsionarea procesului electoral, pervertind supremaţia legii şi dând naştere unor încurcături birocratice al căror unic motiv de a exista este solicitarea de mită.”

Dezvoltarea economică este îngheţată, pentru că investiţiile străine directe sunt descurajate, iar micile afaceri domestice nu reuşesc să facă faţă costurilor „de înfiinţare” generate de corupţie. 

România a urcat în anul 2012 nouă poziţii în topul mondial al corupţiei realizat de Transparency International, unde primul loc este ocupat de ţara cu cel mai scăzut nivel al corupţiei. România a ajuns astfel de pe locul 75 pe poziţia 66, fiind la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul. 

În 2011, România a ocupat locul 75 în clasamentul Transparency International, la egalitate cu China şi în coborâre cu şase poziţii faţă de 2010. În 2010, România ocupa locul 69 în clasament, cu 3,7 puncte şi locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte). În cadrul UE, România devansa în 2011 Grecia (locul 80 cu 3,4 puncte) şi Bulgaria (locul 86 cu 3,3 puncte).

Chiar înaintea României, la egalitate, pe locul 64, se află Ghana şi Lesotho (cu un scor de 45). Ea este urmată de Brazilia, Macedonia şi Africa de Sud (la egalitate pe locul 69, cu un scor de 43).

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite