România de azi şi cea de peste şase ani – o analiză europeană

România pe harta Europei FOTO Shutterstock

Bucureşti, 04 iunie 2014: La câteva mii de kilometri de nucleul administrativ al Europei, departe de controversata discuţie legată de alegerea următorului preşedinte al Comisiei UE, în capitala statului european cu care britanicul Farage are probleme serioase, se organizează un important eveniment pe filera româno-europeană: Europa 2020 în România, Priorităţi şi resurse.

Umbrit poate de alte pseudo-evenimente mai interesante sau poate doar trecut cu vederea de mass-media din cauza formalismului aparent şi a tematicii hard abordate, la această conferinţă s-au întrunit mai marii Europei din partea României, cât şi reprezentanţi de seamă din aparatul administrativ românesc, pentru a pune la cale România de peste şase ani.

Europa 2020 este o strategie creată de Comisia Europeană şi implementată din 2010 la nivelul UE, prin care, pe scurt, se planifică o reconfigurare social-economică a Europei, ce are ca obiectiv obţinerea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi coeziune socială. Planul strategiei cuprinde 5 obiective principale care se doresc a fi atinse complet peste încă şase ani, fiecare obiectiv cu un anumit target (exprimat prin procente) la nivel european, cât şi la nivel de stat membru. Raţionamentul acestei duble targetări a aceluiaşi obiectiv de atins este următorul: se doreşte a se atinge un procent global european la nivelul fiecărui obiectiv, însă, întrucât nu li se poate impune tuturor statelor membre aceleaşi aşteptări şi targete din cauza diferenţelor economico-politico-sociale, fiecare stat membru are targetul său de atins la nivelul fiecărui obiectiv. De exemplu: dacă la nivelul UE se doreşte a se atinge în rândul populaţiei o ocupare a forţei de muncă de 75 %, la nivelul României targetul este de 70%, iar în Germania de 77%. Cele 5 domenii principale în care se doreşte un progres semnificativ până în 2020 sunt: forţa de muncă, cercetare şi inovaţie, schimbare climatică şi energie sustenabilă, educaţie, combaterea sărăciei şi a exclusiunii sociale. Pentru a vedea indicatorii specifici care se doresc a fi atinşi, mergeţi la adresa http://ec.europa.eu/europe2020/index_en.htm, unde găsiţi statistici şi explicaţii pentru fiecare dintre cele cinci mari domenii principale.

Revenind la evenimentul care a avut loc pe 04 iunie 2014, „Europa 2020 în România, Priorităţi şi resurse”, acesta a avut ca scop prezentarea recomandărilor făcute României de către Comisia Europeană cu privire la ce acţiuni are de întreprins în perioada 2014-2015, ca etapă în strategia globală EU2020. Întrucât strategia EU2020 este una de coordonare, nefiind o politică comună a statelor membre, Comisia EU nu poate decât să analizeze acţiunile precedente ale statelor şi să ofere nişte coordonate generale cu privire la politicile sociale şi economice ce ar trebui urmărite, coordonare care se oferă anual sub forma unor recomandări. Conferinţa s-a organizat la doar două zile de la publicarea de către Comisie a recomandărilor şi a avut numeroşi vorbitori cu funcţii importante în aparatul administrativ românesc sau european, printre care: Angela Filote (Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România), Peter Stub Jorgensen (Director – DG Ocuparea Forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune în Comisia EU), Viorel Dobrescu (Director Directia de strategie EU2020 – MAE), Carmen Mărcuş (Analist economic, Reprezentanţa Comisiei Europene în România), Ioana Gligor (Sef de unitate adjunct – DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri şi inculuziune, Comisia Europeană), Vicki Donlevy (Contractant pentru DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Comisia Europeană), Angela Blanco (Expert Politici de sănătate – DG Sănătate şi consumatori, Comisia Europeană) etc.

Evenimentul a avut următoarea structură: s-a început cu un panel general, în care vorbitorii au prezentat pe larg recomandările Comisiei, după s-au susţinut patru paneluri, în paralel, fiecare cu vorbitorii săi specializaţi pe subiectele: Administraţie publică, Mediul de afaceri şi inovaţie, Educaţie şi piaţa muncii, Sănătate. La final, s-a susţinut din nou un panel general, unde patru raportori au rezumat discuţiile fiecărui panel şi s-au tras nişte concluzii generale.

Pe ecranele conferinţei s-au expus doar statistici, explicaţii, proceduri, termene concrete, toate acestea având ca personaj principal România: starea sa actuală, conform observaţiilor Comisiei din raport, ce trebuie modificat şi instrumentele ce i se pun la dispoziţie din partea UE. Vorbitorii la conferinţă au dat dovadă de pregătire şi de cunoaştere a subiectului, unii poate mai mult ca alţii, şi unii poate mai realist şi mai tranşant decât alţii. (Poate e doar o percepţie proprie, însă participanţii care veneau din partea Comisiei, fie români, fie străini, analizau datele furnizate şi politicile într-un mod mai raţional, direct şi pe faţă, neezitând să spună lucrurilor pe nume; reprezentanţii autorităţilor române au avut un discurs uşor echivoc, în care se încerca scoaterea în evidenţa a lucrurilor bune făcute de autorităţi şi, deseori, expunerea unei finalităţi optimiste nefundamentată, fără a înfrunta cu adevărat datele îngrijorătoare furnizate de UE.)

Concret, la panelul general de deschidere, unde erau vorbitori atât reprezentanţi ai Comisiei, cât şi ai ministerelor, Peter Stub Jorgensen, Director la DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune la Comisia Europeană, în prezentarea sa, în care arăta cu date concrete România de astăzi şi cea ideală din 2020 conform strategiei, a făcut numeroase remarci interesante şi a expus o realitate destul de îngrijorătoare pe care, de altfel, cred că o ştim cu toţii: sectorul medical românesc este caracterizat de existenţa unei plăţi informale, care este nesănătoasă, întrucât afectează disponibilitatea sistemului medical în raport cu cetăţenii; gradul de neangajabilitate în rândul tinerilor se deteriorează şi a semnalat necesitatea unei relaţii între sistemul educaţional şi mediul privat pentru a se crea o coerenţă între pregătirea tinerilor şi nevoile de pe piaţa de muncă; un grad de eficienţă scăzut la nivelul administraţiei publice; condiţia comunităţilor Roma şi necesitatea incluziunii lor sociale. Jorgensen, a menţionat de oportunitatea unică de dezvoltare prin Fondurile Structurale şi de Investiţie care se pun la dispoziţia României în intervalul 2014 – 2020 de 30,4 miliarde de euro. De asemenea, a insistat să folosim toţi aceşti bani, eficient şi înţelept.

După acest discurs plin de informaţii concrete şi fundamentate statistic, are cuvântul o reprezentantă a Ministerul Fondurilor Europene, în locul Secretarului de Stat care nu a reuşit să ajungă la conferinţă. Mihaela Toader, Director Genearal la acest minister, îşi începe discursul, după toată expunerea destul de îngrijorătoare de mai devreme, într-o manieră uşor optimistă, făcând sugestia că ar trebui: „să ne uităm cu un ochi în spate şi cu unul în faţă” pentru a observa şi corecta greşelile ce s-au făcut, dintre care unele „au fost fireşti”, întrucât ţara era la început în acest parcurs european. Ulterior, reprezentanta ministerului a luat domeniile cu probleme indicate de Jorgensen şi a vobit la nivel general despre ce se propune a se realiza, altfel spus, a reiterat chiar obiectivele indicate de UE pentru România. Ca exemplu, Toader a afirmat că la nivelul sistemului de sănătate se vizează oferirea de acces egal cetăţenilor la servicii de foarte bună calitate pentru întreaga populaţie a României. În legătură cu subiectul pieţei forţei de muncă, reprezentanta ministerului a spus că este inutil să repete importanţa acesteia şi că se doreşte a se crea ”un mix” între educaţie şi mediul de business. Spre finalul discursului foarte general, Toader subliniază că fondurile oferite de UE sunt doar un instrument şi că acestea nu sunt generatoare de politici. Mai mult, afirmă: „de foarte multe ori, nu este vorba de măsuri financiare, ci de alţi factori şi măsuri, care pot fi mai importante pentru atingerea ţintelor.”

Panelul de Educaţie şi Piaţa Muncii a fost şi acesta interesant întrucât vorbitorii veneau din diferite medii, încercând astfel a se obţine mai multe perspective asupra acestui subiect social: doi reprezentanţi ai Comisiei, un reprezntant al Ministerului Muncii, unul al Ministerului Educaţiei şi un preşedinte de sindicat (în timpul panelului a mai intervenit din sală un lider al altui sindicat). Discuţiile de aici au relevat adevărate diferenţe de opinii pe acest subiect: din nou, reprezentanta Comisiei, Ioana Glogor, Şef de unitate adjunct – DG Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a avut un discurs pertinent şi a expus situaţia României cu privire la educaţie şi piaţa muncii: rata de şomaj în rândul tinerilor, procentul populaţiei aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, procentul de tineri care nu lucrează, nu sunt în educaţie sau în formare etc (toate datele sunt disponibile pe: www.epp.eurostat.ec.europa.eu). O concluzie la ce a spus reprezentanta Comisiei este că situaţia pare a se înrăutăţi: şomajul în rândul tinerilor a crescut, de asemenea procentul tinerilor neangajaţi sau în niciun fel de formare a crescut şi el, peste 90% din membrii comunităţii Roma părăsesc şcoala timpuriu, universităţile nu oferă studenţilor abilităţile şi cunoştinţele pentru găsirea unui loc de muncă.

Intervenţiile ulterioare ale reprezentanţilor Ministerului Muncii, Ministerului Educaţiei şi a liderilor de sindicat au relevat o lipsă de comunicare şi coordonare între aceste organisme, care teoretic ar trebui să colaboreze la crearea unui sistem funcţional educaţional în corelaţie cu piaţa muncii. Sindicaliştii au comentat că de mai mult de un an Ministerul Educaţiei nu a mai consultat sindicatele pentru a vedea realităţile cu care se confrunta tinerii pe piaţa de muncă după terminarea formării profesionale. Se naşte o discuţie destul de aprinsă între sindicalişti, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi al Muncii despre soarta muncitorilor calificaţi şi necalificaţi şi lipsa unei concordanţe între abilităţile dobândite din şcoli de tineri şi nevoile reale de muncă de pe piaţă.

S-au menţionat şi posibilele soluţii la problema tranziţiei dintre şcoală şi loc de muncă: stagii de ucenicie şi schemele de tip ”Garanţia pentru tineret”. Însă, cu privire la eficienţa stagiilor de ucenicie, se pare că în anul 2013 s-au încheiat doar cinci astfel de contracte, conform datelor livrate în panel. Iar vizavi de proiectul ”Garanţie pentru tineri”, aşa cum a declarat reprezentanta Comisiei, acesta cuprinde măsuri cuprinzătoare, dar şi foarte ambiţioase, fiind dificil să devină realitate.

Conferinţa se încheie cu un panel general, unde din public i-a cuvântul un tânar care se prezintă ca vicepreşedintele educaţional al Alianţei Ligii Studenţilor din România, numit Cristi Popescu. Printr-o intervenţie la obiect şi coerentă, Popescu afirmă că de la panelul de Educaţie şi Piaţa Muncii a lipsit perspectiva tinerilor, care era necesară mai ales pentru că a fost o discuţie care i-a vizat. Mai mult, a reiterat şi el existenţa unei lipse de dialog între Ministerul Muncii şi al Educaţiei.

Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, închide evenimentul afirmând că speranţa sa faţă de această criză este că ne pune în faţa unor întrebări cum ar fi: ce tip de societate suntem şi ce tip de putere dorim sa dezvoltăm. Poate că, într-adevar, aceste statistici şi cifre vor alarma autorităţile române de necesitatea stringentă a unei schimbări şi reforme reale şi vizibile la toate nivelurile societăţii. Şi astfel nu se va mai minimiza valoarea şi importanţa miliardelor de euro puse la dispoziţie României de UE, ba se va începe a se construi şi implementa politici care vor înlesni absorbţia acestor bani. Iar fondurile odată alocate înţelept vor duce la un progres real al ţării. Iar reprezentanţii români, tot alarmaţi de lipsa de consens şi congruenţă între autorităţile publice române, vor începe o colaborare deschisă, transparentă şi funcţională între autorităţi şi vor construi politici şi structuri sociale prin care cetăţenii români vor deveni europeni după toate standardele.

Mădălina Popîrţaru este colaborator stagiar Foreign Policy. Are formare academică în domeniile: Comunicare şi Relaţii Publice (şefă de promoţie - Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Unibuc) şi Drept; a realizat stagii de practică în cadrul unor instituţii publice, ONG-uri şi companii private şi are numeroase participări la competiţii şi simulări internaţionale pe ramura dreptului european şi a dreptului internaţional public.