Articol de Alexandru Danilov, istoric şi colaborator al revistei „Historia”. Articolul a fost publicat iniţial pe Defence Matters si Historia.

Tensiunile diplomatice dintre URSS şi SUA au atins cote alarmante, iar incidentul cu rachetele din Cuba a reprezentat punctul culminant. Atunci, în octombrie 1962, cele două superputeri au reuşit abia cu un ultim efort să evite un război nuclear.

Revoluţia mondială promovată de Lenin şi Stalin nu era o idee de care Hruşciov să se ataşeze. Pe de altă parte, eforturile revoluţionare ale lui Fidel Castro în Cuba au stârnit o simpatie din partea liderului sovietic. Discursul naţionalist al lui Castro susţinut la Universitatea Harvard în mai 1959, în care nega orice ataşament de doctrina marxist-leninistă, l-a determinat pe Hruşciov să acţioneze.

Raul Castro şi secretele sale

Raul Castro a fost cel care l-a convins pe fratele său, Fidel Castro, că sprijinul Uniunii Sovietice era necesar pentru menţinerea stabilităţii Cubei. Prezidiul CC al PCUS, condus de secretarul general N. Hruşciov, a hotărât pe 23 aprilie 1959 să răspundă favorabil la petiţia lui Raul Castro în care se solicita sprijinul URSS: sovieticii au decis ca, prin operaţiuni sub acoperire, să sprijine întârirea armatei cubaneze. Astfel, aceasta a primit sprijin financiar şi a beneficiat de ajutorul unor instructori militari sovietici de origine spaniolă.

În ceea ce priveşte mişcarea revoluţionară cubaneză, se remarcă faptul că aceasta nu a arătat, iniţial, o simpatie faţă de comunism; Raul şi Che Guevara erau singurii simpatizanţi ai doctrinei marxist-leniniste. Se pare că Raul i-a ascuns fratelui său atât apartenenţa sa la mişcarea comunistă, cât şi şi relaţiile diplomatice ce le-a stabilit cu URSS. Fidel Castro află de toate aceste detalii abia în 1962. 

Evenimentele din Golful Porcilor din aprilie 1961, când SUA au încercat să invadeze Cuba folosindu-se de exilaţii cubanezi, a contribuit la unificarea tuturor membrilor mişcării revoluţionare cubaneze in jurul partidului comunist al Cubei, denumit Partido Socialista Popular. Fidel Castro devine membru oficial al partidului din noiembrie 1961.

Aici se remarcă o diferenţă majoră dintre Stalin şi Hruşciov în ceea ce priveşte sferele de influenţă în politica externă. În timp ce Stalin s-a limitat la Europa de Est, Hruşciov a fost interesat de câstigarea unor noi aliaţi printre statele cu guverne tinere din America Latină. Aşa se dezvoltă confruntarea dintre cele două superputeri prin state terţe, sau aşa-numitul război din Lumea a Treia.

În timp ce Stalin s-a limitat la Europa de Est, Hruşciov a fost interesat de câstigarea unor noi aliaţi printre statele cu guverne tinere din America Latină.

Obiectivele lui Hruşciov in Cuba

În memoriile sale, Hruşciov a susţinut că ideea amplasării de rachete nucleare în Cuba i-a venit în timp ce se afla în vacanţă în Bulgaria. Planul său a fost înaintat Prezidiului Comitetului Central pe 20 mai 1962 şi a obţinut aprobarea unanimă,  cu toate că mai multe personaje cheie ale partidului şi-au exprimat îngrijorarea. Este vorba de Alexander Alexeev si de Anastas Mikoian; ulterior, aceştia, convinşi de argumentele lui Hruşciov, vor participa la negocierile din timpul crizei rachetelor.

Justificarea oficială a lui Hruşciov a fost apărarea Cubei de o iminentă invazie americană. Ipoteza a fost mai târziu confirmată prin desecretizarea ulterioară a planurilor sub acoperire elaborate de CIA din cadrul Operaţiunii Mongoose, programată pentru octombrie 1962. Această operaţiune urmărea organizarea unor acţiuni de sabotaj şi de subminare a regimului patronat de Castro.

Prin implicarea Cubei, Hruşciov a urmărit echilibrarea balanţei de putere la nivelul sistemului internaţional. URSS era înconjurată in Europa de arme nucleare americane, în timp ce arsenalul nuclear sovietic încă nu ajunsese să-l egaleze pe cel american. Prin instalarea de rachete nucleare în Cuba, Hruşciov dorea să obţina concesii din partea preşedintelui american Kennedy.  URSS a fost de acord să-şi retragă instalaţia de rachete cu rază intermediară de acţiune din Cuba în schimbul retragerii rachetelor nucleare americane instalate în Turcia. Liderul sovietic era încrezător în atitudinea rezonabilă a lui Kennedy şi era conştient că preşedintele american nu dorea sa rişte declanşarea unui război cu arme nucleare chiar dacă arsenalul nuclear american era net superior. Cu alte cuvinte, rachetele erau doar un simplu avertisment pentru americani pentru a recunoaşte URSS ca partener egal de negocieri în afacerile internaţionale.

Prin implicarea Cubei, Hruşciov a urmărit echilibrarea balanţei de putere la nivelul sistemului internaţional.

Hruşciov a dorit în acelaşi timp să-şi reafirme supremaţia faţă de China în blocul comunist. Chinezii erau cei care îi acuzau pe sovietici că nu fac nimic pentru sprijinirea revoluţiilor socialiste. În acelaşi timp, era şi o reacţie la atitudinea de superioritate afişată de americani în relaţiile bilaterale.

Contextul înlăturării lui Hruşciov

Având în vedere că Hruşciov nu avea armata de consilieri de care dispunea Administraţia americană, diplomaţia sovietică era mult mai expusa la greşeli atunci când se proiectau şi se implementau deciziile de politică externă. Mai mult, Hruşciov nu a reuşit să ţină sub control facţiunea pro-stalinistă din biroul politic al partidului numit Politburo. Această proastă gestionare a situaţiei i-a adus în final şi înlăturarea. Membrii Politburo se îndoiau de capacitatea lui Hruşciov de a mai gestiona corespunzător politica externa a URSS. Comuniştii sovieticii nu mai suportau acest gen de diplomaţie riscantă, preferând mai departe participarea indirecta la conflictele Lumii a Treia.  

Bibliografie: Fursenko A.; Naftali, Timothy J., One hell of gamble: Krushchev, Castro and Kennedy, New York, Ed.Norton, 1998., pp. 139-182