Checkpoint Varniţa. Locul fierbinte al conflictului îngheţat de pe Nistru

Checkpoint Varniţa. Locul fierbinte al conflictului îngheţat de pe Nistru

Statuia lui Lenin tronează încă în faţa clădirii din Tiraspol ocupate de conducerea regiunii separatiste transnistrene (Foto: Reuters/ Gleb Garanich)

Atention! You are leaving the European Sector. Ce mişcări dinspre Chişinău şi Tiraspol au trezit temerile faţă de un nou conflict deschis pe Nistru. De Nicolae Ţibrigan


Articol din FP România nr 35 (august/ septembrie 2013)

Cu ce poate afecta securitatea României o regiune secesionistă şi nerecunoscută de nimeni, unde populaţia stă la coadă pe la ambasade ca să obţină paşapoarte ruseşti, ucrainene, bulgare şi chiar româneşti?

Să ne gândim întâi la faptul că gazoductele ruseşti care ajung în România şi Bulgaria trec prin Transnistria, acolo fiind administrate de Tiraspoltransgaz, o companie controlată neoficial de Gazprom. Dar, cel mai important, în Transnistria se află cel mai mare depozit de armament convenţional din Europa de Est, la Colbasna, ceea ce îngrijorează Chişinăul şi OSCE, inclusiv pentru că există riscul traficului de armament şi de degradare a echipamentelor stocate. Chiar şi Strategia Naţională de Apărare a României stipulează că „staţionarea unor trupe străine, fără acordul ţării gazdă, în apropierea graniţelor României constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale, din acest motiv ţara noastră trebuie să continue să se implice activ în promovarea unei soluţii care să vizeze demilitarizarea regiunii [Transnistria – n.n.], prin retragerea trupelor şi armamentelor staţionate ilegal”.

Paşii înainte

La Chişinău se vorbeşte despre soluţionarea conflictului transnistrean în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. În dreapta Nistrului se crede că acest obiectiv ideal, şi drumul până acolo, ar trebui să genereze în raioanele din stânga râului o atractivitate sporită faţă de Chişinău. Despre ce atractivitate putem vorbi?

Transnistria are în primul rând un dublu interes economic pentru Republica Moldova: banii europeni şi accesul la pieţele vestice. „Situaţia economică din Transnistria este precară. Tiraspolul este interesat să obţină bani de la UE, fondurile europene destinate consolidării încrederii între părţi sunt percepute la Tiraspol drept o sursă pentru dezvoltarea internă a Transnistriei”, declara recent un oficial de la Bruxelles. Nu poate fi decât adevărat, întrucât 75% din bugetul regiunii este asigurat de „donaţiile externe”, iar 25% din activităţile de export – acestea aflându-se, în prezent, în scădere accentuată. Potrivit agenţiei Novîi Reghion, exporturile de mărfuri din regiunea transnistreană au scăzut în luna mai cu 50% faţă de luna anterioară (24 milioane USD faţă de 43). Pe fondul acestei crize, şi al unei inflaţii de 10,43%, au început să fie vizibile progrese punctuale în negocierile care au, totuşi, loc între Chişinău şi Tiraspol în dosare economice de interes comun.

Întrucât regiunea transnistreană nu este recunoscută la nivel internaţional, exporturile sale sunt derulate prin firmele înregistrate la Camera de Înregistrări de Stat din Chişinău – beneficiind astfel şi de Preferinţele Comerciale Autonome (PCA) acordate Republicii Moldova de către UE. PCA vor fi anulate, însă, la sfârşitul acestui an, când va intra în vigoare Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) între UE şi Republica Moldova, cu alte drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi. Conform unui raport de cercetare realizat în 2012 de Centrul Analitic Independent Expert Grup, Transnistria trimite în UE circa 40% din totalul exporturilor sale, provenite din trei ramuri industriale: metale şi articole din metal, energie şi produse ale industriei uşoare. De notat că principalii parteneri în derularea exporturilor transnistrene spre UE sunt România (51%), Italia (23%) şi Germania (15%). (După unele estimări, valoarea totală a afacerilor realizate de România cu zona separatistă a Republicii Moldova ar ajunge la 40 milioane dolari pe an.) Dacă conducerea de la Tiraspol va refuza cooperarea cu Chişinăul privind implementarea condiţiilor cerute de acordul ZLSAC, care se va semna în noiembrie, agenţii economici din stânga Nistrului riscă să rămână în afara noului aranjament, urmând ca UE să le aplice taxe vamale de 17% (pentru mărfurile de origine necunoscută).

Paşii înapoi

Pot aceste stimulente economice europeniste să schimbe radical atitudinile politice din regiunea majoritar rusofilă pe termen mediu şi lung? Deocamdată nu vedem asta. În timp ce Republica Moldova – ţara de succes din cadrul Parteneriatului Estic – speră să semneze Acordul de Liber Schimb şi Acordul de Liberalizare a Regimului de Vize şi să parafeze Acordul de Asociere în noiembrie, la Vilnius, Tiraspolul ameninţă Chişinăul cu „Legea frontierei de stat” pe Nistru dacă nu se reglementează statutul cetăţenilor ruşi şi ucraineni rezidenţi în Transnistria.

Legea, votată de „sovietul suprem” de la Tiraspol pe 23 mai şi aprobată de „preşedintele” Evghenii Şevciuk pe 10 iunie, conturează hotarele teritoriului aflat sub suveranitatea „republicii moldoveneşti nistrene”. Acestea includ următoarele structuri administrativ-teritoriale: raionul Camenca şi raionul Dubăsari (partea stângă a Nistrului), precum şi raionalele Grigoriopol, Slobozia, Dubăsari, Râbniţa, oraşele Bender (inclusiv satele Varniţa, Gâsca şi Proteagailovca), Tiraspol şi Dnestrovsk. Dar că unele dintre aceste localităţi se află în prezent sub jurisdicţia administraţiei de la Chişinău – ca Varniţa, considerată şi zonă de securitate între cele două părţi.

În conformitate cu această lege proprie, Tiraspolul a anunţat că va instala puncte de control al acestei frontiere, într-un interval de trei luni, deci din toamnă. Anunţul a provocat reacţii negative nu doar din partea Chişinăului, dar şi a OSCE, a Uniunii Europene, a Consiliului Europei şi a mai multor state, inclusiv Ucraina. La nivel diplomatic, România a organizat consultări cu ambasadorul ucrainean la Bucureşti şi cu reprezentantul Ucrainei la negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2, Serghei Piroşcov. Secretarul se stat Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea avansării pe aspectele de fond ale reglementării – politice, instituţionale şi de securitate –, în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. „Acest deziderat – a arătat oficialul român – presupune efortul şi implicarea constructivă a tuturor părţilor, precum şi reţinerea de la acţiuni unilaterale, care nu fac decât să tensioneze artificial atmosfera discuţiilor sau situaţia concretă de pe teren.”

Toţi ochii pe Varniţa

Una dintre localităţile aflate în zona de litigiu este satul Varniţa, din dreapta Nistrului, aflat la 65 km de Chişinău, aproximativ 4 km de Tighina (Bender) şi la 17 km de Tiraspol. În primăvară, la Varniţa au avut loc oarece incidente între localnici şi miliţia transnistreană pe motivul acestor puncte de control. Concret, vărniţenii au oprit, cu ceva violenţă, instalarea unei gherete pe care transnistrenii au adus-o cu macarau, în toiul nopţii, pentru a o lăsa ca punct de frontieră. Există un risc de repetare şi escaladare a acestor ciocniri în cazul în care au loc noi acţiuni de instalare a unor puncte de control transnistrene.

Din punct de vedere al relaţiilor cu cele două autorităţi, satul Varniţa este divizat. Din cei 700 de pensionari ai locului, 500 primesc pensie de la Tiraspol, în „ruble transnistrene”, restul din partea Chişinăului. Pensia transnistreană este de aproximativ 123 de euro, cea moldovenească nu depăşeşte 52 de euro. Doar pentru un semestru, Rusia a transferat în conturile regiunii separatiste nu mai puţin de 4,8 milioane USD pentru plata pensiilor. Unii localnici au renunţat la buletinul moldovenesc în schimbul „paşaportului transnistrean” pentru a avea un salariu mai mare cu 30% la Tighina (Bender), cel mai apropiat centru urban – chiar dacă sunt nevoiţi să treacă prin două posturi de control până acolo.

Iar odată cu aplicarea „legii frontierei de stat”, Tiraspolul are de gând să înăsprească aceste controale. „Cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie străină, aflaţi ilegal pe teritoriul Republicii Moldoveneşti Nistrene sau care au încălcat frontiera de stat, vor fi traşi la răspundere în conformitate cu normele legale ale statului, în cazul în care se va demonstra intenţia lor de a încălca legislaţia în vigoare”, se mai spune în documentul sus-numit.

Vize pentru vize

La rândul lor, autorităţile de la Chişinău discutau încă din martie 2013 despre amplasarea unor posturi migraţionale la frontiera administrativă cu regiunea transnistreană, care să monitorizeze fluxul de străini ce intră în Republica Moldova, începând cu sfârşitul lui iunie. De altfel, presa de limbă rusă din regiune arată că intenţia deschiderii unor puncte de control vamal transnistrean este un răspuns la solicitarea autorităţilor moldovene ca locuitorii transnistreni ce deţin cetăţenia Federaţiei Ruse sau a Ucrainei să prezinte viză de reşedinţă. Altfel, ar fi obligaţi să plătească o amendă de 50 unităţi convenţionale (400 lei moldoveneşti/ circa 100 de lei româneşti).

În cadrul celei de-a treia runde de negocieri în formatul 5+2, care a avut loc la Viena pe 16-17 iulie, părţile au discutat despre acţiunile unilaterale ale Tiraspolului pe dosare punctuale, cum ar fi libera circulaţie a persoanelor şi a mijloacelor de transport între cele două maluri ale Nistrului, problema şcolilor din Transnistria unde se foloseşte grafia latină, sau demontarea funicularului ce leagă Rezina de Rîbniţa. Administraţia lui Şevciuk a venit, însă, cu o agendă prestabilită la summit: obţinerea anulării regimului de vize.
Pentru Republica Moldova, controlul migraţional la frontiera administrativă de pe Nistru este o condiţie de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană, dar lungimea Zonei de Securitate, de 255 km, poate crea obstacole în implementarea măsurii. Este foarte posibil ca Tiraspolul să zădărnicească implementarea măsurilor cerute de UE pe Nistru. Apariţia unor noi posturi de tip Checkpoint Charlie pe linia Nistrului este percepută de Tiraspol ca o înfrângere în faţa Uniunii Europene şi un pas înapoi de la recunoaşterea internaţional.

Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, iar în prezent lucrează cu Fundaţia Universitară a Mării Negre.

Istorii recente
 

  • Transnistria de astăzi se află pe teritoriul fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), aflată pe atunci în componenţa Ucrainei şi fondată, în 1924, cu scopul de a încuraja iredentismul prosovietic în Basarabia – şi chiar în România, efectul scontat nefiind însă atins. Lipsită de accesul la Marea Neagră, prin trecerea judeţelor Cetatea Albă, Hotin şi Ismail în componenţa RSS Ucrainene, după 1945, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) este dopată cu centre industriale puternice, amplasate însă mai ales în stânga Nistrului. De aceea, industria regiunii separatiste este dominată acum de siderurgie, Uzina Metalurgică Moldoveană (MHZ) asigurând aproximativ 60% din veniturile la buget. Sectorul energetic transnistrean este controlat de companii ruseşti, ca Moldavskaya GRES (Centrala de la Cuciurgan), privatizată, fără acordul Chişinăului, în folosul companiei ruseşti Inter RAO EES. Iar Tirotex se consideră a fi cea mai mare companie de textile din Europa. Fără Transnistria, Republica Moldova nu mai dispune practic de industrie.
     
  • În decembrie 2011, Evghenii Şevciuk câştigă alegerile „prezidenţiale” din Transnistria – deşi majoritatea analiştilor îi ofereau mai multe şanse lui Anatoli Kaminsky, liderul partidului „Reînnoire”, sau chiar lui Igor Smirnov, aflat la conducerea regiunii aproape 20 de ani, dar intrat în dezgraţia Moscovei după acuzaţiile de delapidare a fondurilor umanitare ruseşti oferite Transnistriei. Noul lider de la Tiraspol a dat rapid undă verde organelor abilitate din Rusia pentru a-l ancheta pe fiul lui Igor Smirnov. Ulterior, contul lui Smirnov de la Businessinvestbank din Tiraspol, în care se aflau 800.000 USD, a fost blocat. Prin scoaterea din scena politică a celui care a blocat negocierile două decenii, noua administraţie de la Tiraspol a dat semne că acceptă politica „paşilor mici”, către stingerea conflictului, promovată de Chişinău. Ca urmare, Chişinăul şi Tiraspolul au reluat negocierile formale în formatul 5+2 la Moscova, Vilnius, Dublin, Viena etc.

Notă finală
Potrivit unei cercetări realizate de Institutul de Politici Publice (IPP) în 2012, ponderea populaţiei din Transnistria care se pronunţă acum în favoarea relaţiilor cu UE reprezintă 16,7%, faţă de 58,5% câţi se declară pro-Rusia. Există, aşadar, şi la stânga Nistrului un curent pro-european.

citeste totul despre: