FOTO VIDEO „Papa trebuie să rămână papă până moare, nu?” Ce părere au italienii despre decizia suveranului pontif de a demisiona
0
În Piaţa San Pietro, italienii spun că n-au dreptul să-l judece pe Benedict pentru demisie, dar „bineînţeles” că se simt trădaţi.
„Cum să am o părere despre demisia Papei? Cine suntem noi să-l judecăm? Asta este între el şi Dumnezeu.” Alfredo Chiarrelli Pallazani Allegrini (58 de ani) nu a avut niciodată un alt loc de muncă. De 35 de ani, poate fi găsit în fiecare zi în acelaşi loc, chiar la mica poartă prin care toţi turiştii intră în Piaţa San Pietro.
Acolo are o tarabă cu suvenire nu mai mare de-un metru, care vinde de 30 de euro în cea mai proastă zi, se laudă el. Pe lângă faptul că are monopol, îmi arată că, pe cureaua lată de piele cu care-şi fixează taraba de gardul care separă afacerea de lui regimul fiscal din Italia, are sigiliul Papei. L-a binecuvântat de câteva ori, aşa cum au făcut-o şi cei dinaintea sa.
La fel cum au făcut şi cu tatăl lui, care a vândut suvenire în aceeaşi piaţă. Povesteşte că şi bunicul lui a avut acelaşi loc de muncă, apoi începe să-mi spună cum, de fapt, se trage din viţă nobilă.
Papa Benedict al XVI-lea este preferatul lui Alfredo, care a prins cinci suverani pontifi în timpul vieţii şi a „lucrat” cu patru dintre ei. Îmi recită numele lor de vreo trei ori în timpul discuţiei, de fiecare dată se poticneşte la acelaşi – Ioan Paul I - şi-şi foloseşte demonstrativ degetele pentru a le ţine socoteala.
Ţine minte momente emoţionante din predicile lor şi mi le povesteşte pe toate prin reacţia oamenilor strânşi în faţa Bazilicii Sfântului Petru, a cărei cupolă a fost lovită de fulger la câteva ore după ce Papa a anunţat că se retrage. Dar Alfredo nu crede în astfel de semne – şi nici unul dintre preoţii şi călugăriţele cu care am vorbit la Vatican nu acordă mai mult de două secunde acestui subiect.
„Ce contează cine e papă?”
Pe Ioan Paul al II-lea l-a iubit, pe Benedict îl respectă. „Pentru că este foarte inteligent.” Are voie un papă să demisioneze? Îmi răspunde doar cu un zâmbet plictisit, pune încă o dată placa aceea cu „este între el şi Dumnezeu”, iar ochii şi mâinile-i fug spre şirurile de turişti care intră şi ies. Lumea nu l-a înţeles decât prea târziu pe Benedict, continuă el când vede că n-are noroc la vânzări.
Dar este şi normal, că actualul papă a venit după Ioan Paul al II-lea, care avea o imagine, „era aşa, mai...” Pe taraba lui Alfredo, rozariile şi brelocurile cu Ioan Paul al II-lea sunt cel puţin la fel de multe precum cele cu Benedict. „Dar lumea a început să vină săptămâna asta, după ce Papa a anunţat că demisionează, şi va veni tot mai multă în următoarele săptămâni.”
Mulţi dintre cei care stau la coadă sunt foarte tineri, adolescenţi care-şi fac poze, glumesc şi-şi mai aprind o ţigară. „Ce contează cine e papă? Credinţa nu ţine de asta, nu asta înseamnă”, îmi explică un blond de 16-17 ani, care-mi subliniază că nu este credincios, nici ateu, nici agnostic. Dar stă la coada de cel puţin trei-patru ore pentru a vizita Bazilica Sfântului Petru. „Şi ce legătură are asta cu ce vorbeam noi?”
Ales de Dumnezeu sau de cardinali?
Alfredo recunoaşte că „bineînţeles” că se simte trădat de decizia suveranului pontif. „Papa trebuie să rămână papă până moare, nu?” Va prinde acum al şaselea ocupant al Sfântului Scaun din viaţa lui. „Să vedem”, răspunde sec. Când aude de următorul suveran pontif, Madala, o italiancă de 50-55 de ani, îşi face cruce şi spune că „va fi ales de Dumnezeu, nu de cardinali”.
Bineînţeles că va veni să asculte ultimele predici ale lui Benedict, căruia nu trebuie să i se caute vină pentru demisie. A fost voia lui Dumnezeu, iar el doar a îndeplinit-o. Nu se simte nici dezamăgită, nici înşelată, nici măcar tristă. Acolo, între porumbei, turişti japonezi, scandaluri de evaziune fiscală şi bazilica la care au lucrat şi Rafael, şi Michelangelo, voia divină nu doar că nu se contestă, ci este o asigurare. Nimic nu poate merge prost.
Probabil că vor veni 50.000 de oameni duminică să asculte penultima predică a acestuia, îmi spunea Alfredo vineri. A fost destul de aproape: 52.000 de persoane s-au strâns cu pancarte pe care au scris „mulţumesc” în mai multe limbi.
În aceeaşi zi, „The Washington Post” a publicat un amplu reportaj pornit de la scandalul VatiLeaks, când mii de e-mailuri personale ale Papei au fost publicate pe internet în mai 2012. Puse cap la cap de jurnaliştii americani, acestea spun multe poveşti de trădare, rivalitate, acuzaţii de corupţie şi interese ascunse.
La începutul lunii martie, cei peste 200 de cardinali catolici se vor strânge la Vatican pentru a alege noul Papă.
Potenţialii succesori
Începând de mâine, „Adevărul” vă prezintă portretele potenţialilor candidaţi la succesiunea Papei Benedict al XVI-lea. Şi fiindcă, ieri, la agenţia de pariuri Paddy Power cardinalul din Ghana Peter Turkson conducea cu o cotă de 9 la 4, vom începe cu acesta. În biografia lui Turkson există un moment foarte interesant.
Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, el a prezentat în toamna anului trecut o înregistrare de şapte minute, în timpul ultimei reuniuni a episcopilor catolici, material care făcea diferite predicţii despre viitoarea configuraţie religioasă a Europei, unde musulmanii vor deveni majoritari. Dacă Peter Turkson va fi ales Suveran Pontif, acesta ar fi primul papă de culoare.
Se încarcă comentariile...
