Uniunea Europeană păstrează tăcerea în cazul Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 800 de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor care au avut loc duminică în Catalonia între poliţie şi cei care doreau să voteze în cadrul referendumului privind independenţa Foto: Getty Images
Peste 800 de persoane au fost rănite în timpul confruntărilor care au avut loc duminică în Catalonia între poliţie şi cei care doreau să voteze în cadrul referendumului privind independenţa Foto: Getty Images

În ciuda apelurilor repetate lansate de politicienii catalani pentru condamnarea violenţelor poliţiei din timpul referendumului de duminică din Catalonia privind independenţa, Uniunea Europeană a păstrat tăcerea, considerând situaţia o chestiune internă a Spaniei.

Peste 800 de persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor catalane, în acţiuni brutale ale poliţiei la secţiile de vot pregătite pentru consultarea populară declarată însă ilegală de Curtea Constituţională a Spaniei, aminteşte EUobserver.

Premierul Belgiei a rupt, duminică, tăcerea liderilor din cadrul blocului comunitar. „Violenţa nu poate fi niciodată un răspuns! Condamnăm toate formele de violenţă şi ne reafirmăm apelul la dialog politic“, a scris Charles Michel într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter.

Belgia are propria mişcare separatistă în Flandra, condusă de cel mai mare partid al ţării - Noua Alianţă Flamandă (N-VA), care face parte din guvernul lui Michel. Iar liderul N-VA Bart de Wever a scris, la rândul său, pe Twitter: „(Nu există) loc în Europa pentru politicienii care fac uz de violenţă. Oricine continuă să refuze un apel pentru mediere internaţională ignoră democraţia“.

Şi premierul sloven, Miro Cerar, s-a pronunţat. Tot pe Twitter. „Sunt îngrijorat cu privire la această situaţie. Fac apel la dialog politic, statul de drept şi soluţii paşnice.“

Şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, s-a declarat „îngrijorat“ cu privire la violenţe, însă a punctat că referendumul a fost declarat ilegal. „Suntem, în mod clar, îngrijoraţi de orice violenţă, dar referendumul, din câte înţeleg, nu este constituţional, astfel că un echilibru trebuie găsit“, a declarat acesta pentru Reuters.

Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a scris într-un mesaj pe Twitter: „Încărcătura emoţională este puternică, rănile neîncrederii - adânci, dialogul cu propriul său popor este un imperativ pentru Spania. Violenţa nu va ajuta“. 

Premierul Scoţiei, care a pledat pentru un al doilea referendum scoţian privind independenţa după ce în 2014 votanţii au ales să rămână în Regatul Unit, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la violenţe. „Din ce în ce mai îngrijorată de imaginile din Catalonia. Indiferent de părerile privind independenţa, ar trebui să condamnăm cu toţii aceste scene“, a scris Nicola Sturgeon pe Twitter.

Cancelarul federal german, Angela Merkel, l-ar fi sunat pe omologul său spaniol, Mariano Rajoy, potrivit unor relatări, pentru a primi informaţii despre ceea ce s-a întâmplat duminică, însă şefa Executivului de la Berlin nu a făcut nicio declaraţie. Merkel şi Rajoy aparţin celei mai mari familii politice din Europa - Partidul Popular European (PPE, conservator), formaţiune care a păstrat şi ea tăcerea în ziua referendumului.

Grupul social-democraţilor din Parlamentul European a făcut o declaraţie pe care a echilibrat-o cu atenţie, consideră EUobserver, social-democraţii afirmând că „soluţia poate fi numai un răspuns politic, nu unul al poliţiei“.

Fostul premier belgian şi lider al grupului liberal Alde Guy Verhofstadt, care a afirmat că „nu vrea să intervină“ în treburile interne ale Spaniei, a condamnat, totuşi, ce s-a întâmplat în Catalonia. În acest timp, Verzii au făcut apel pentru o dezbatere a situaţiei.

Însă Comisia Europeană a păstrat tăcerea. Executivul UE a refuzat până acum să facă comentarii substanţiale privind referendumul catalan, afirmând că respectă ordinea legală şi constituţională a statelor membre UE. 

Duminică, liderul catalan Carles Puigdemont a afirmat că UE nu poate să continue să se uite în altă parte. 

„Suntem cetăţeni europeni, iar drepturile şi libertăţile noastre sunt încălcate“, a declarat el pentru AFP. Situaţia din Catalonia „este o chestiune de interes european“, a adăugat el.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite