UE nu are niciun dram de nebunie! Ce păcat...

Joia, pe France 5, are loc o întâlnire preţioasă: François Busnel, directorul revistei Lire, animează emisiunea "La Grande Librairie", o emisiune literară în care invită autori, francezi sau străini, care discuta, discută...de regulă despre cărţile pe care tocmai le-au scris.

Seara aceasta, 2 mai, Busnel i-a avut printre invitaţi în "La Grande Librairie",  pe Michel Serres, Jordi Savall, şi Barbara Cassin. Neaşteptat, au vorbit despre Europa. Trec peste detaliile, foarte interesante de altfel, privind actualitatea lui Erasmus şi a elogiului nebuniei, ca să mă opresc la câteva frânturi de fraze:

"European este cel care trăieşte în nostalgia Europei. Cea care nu este niciodată prezentă atunci când este nevoie".

(Barbara Cassin)

"Pentru a face ceva cu adevărat magnific, este nevoie de puţină nebunie..."

(Jordi Savall)

Realizez că de fapt acesta era mesajul pe care vroia să-l transmită şi cotidianul polonez Rzeczpospolita, într-un articol preluat, sub forma unei mici reviste de presă, de Presseurop:

"UE a avut întotdeuna probleme în definirea frontierelor sale periferice. De acum înainte problema este rezolvată de înşişi candidaţii la extindere: cei mai mulţi şi-au abandonat deja visele de integrare europeană", scrie editorialistul publicaţiei Rzeczpospolita, Jędrzej Bielecki.

Cotidianul notează faptul că, pe lângă euroscepticismul aflat în creştere în statele mai bogate, cum ar fi Islanda, care nu prea mai vrea să continue negocierile de aderare, entuziasmul pentru integrare devine şovăitor acum şi în sânul candidatelor mai sărace, de exemplu Ucraina, care – în ciuda încurajărilor primite din Polonia – nu se poate decide dacă să se apropie sau nu mai mult de UE.

De asemenea, opinia publică din Turcia s-a întors împotriva aderării ţării lor la UE, în timp ce Croaţia s-ar putea foarte bine să fie de fapt ultima venită din Balcani pentru anii următori: candidaţii din regiune nu par să simtă aderarea ca fiind avantajoasă şi meritând dureroasele reforme care trebuie aplicate între timp.

Potrivit cotidianului din Varşovia,

acesta este rezultatul direct a cinci ani de criză în care liderii UE nu au fost capabili să ia decizii curajoase, necesare pentru restabilirea monedei euro. În acelaşi timp, slăbiciunea Franţei, Italiei şi Spaniei a condus la dominaţia politică a Germaniei în Europa unită şi la renaşterea unor resentimente istorice. Criza din zona euro nu numai că a avut loc din cauza minciunii autorităţilor elene sau a imprudentelor investiţii bancare spaniole, ci şi din cauza unor erori în structura uniunii monetare, produse de nemţi şi de francezi. Dar astăzi, doar cele mai sărace şi mai slabe state din Europa sunt presupuse să plătească oalele sparte. Un aspect care dă de gândit statelor candidate.

Da, criza economică pune pe gânduri candidaţii la aderare, cert, dar ceea ce este de-a dreptul tragic este lipsa de viziune, de proiecţie, de nebunie, dacă doriţi, a executivului de la Bruxelles...