Turişti chinezi, arestaţi după ce şi-au făcut poze în timp ce imitau salutul nazist în faţa parlamentului german

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia din Germania a arestat doi turişti chinezi pe motiv că au efectuat salutul nazist în faţa Reichstagului, clădirea care găzduieşte parlamentul german, relatează The Guardian.

Ofiţerii de poliţie au precizat că i-au reţinut pe cei doi bărbaţi, în vârstă de 36, respectiv 49 de ani, după ce aceştia din urmă au fost prinşi făcând semne naziste, făcându-şi poze cu telefonul mobil.

Potrivit unui comunicat de presă din partea autorităţilor, turiştii au fost acuzaţi că „folosesc simboluri ale organizaţiilor ilegale”, însă au fost eliberaţi ulterior după, ce au plătit fiecare o cauţiune în valoare de 500 de euro (aprox. 2.300 lei).

În prezent, Germania are legi stricte în ce priveşte discursul cu apel la ură şi orice simbol legat de Hitler şi regimul nazist, aflat la putere între 1933 şi 1945.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite