Turcia a arestat un judecător turc de la  Tribunalul Penal Internaţional al ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valul de arestaări după puciul eşuat din Turcia nu s-a încheiat
Valul de arestaări după puciul eşuat din Turcia nu s-a încheiat

Un judecător turc la Tribunalul Penal Internaţional al ONU a fost arestat la Ankara, în legătură cu tentativa de puci din luna iulie, a anunţat preşedintele TPI, precizând că este vorba de o încălcare a imunităţii sale diplomatice, relatează Associated Press.

Preşedintele instanţei ONU, Theofor Meron, a declarat într-un discurs rostit la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite că Turcia i-a ignorant cererea de a-l vizita pe judecătorul Aydin Sedaf Akay, arestat pe 21 septembrie.

„Biroul ONU pentru Afaceri Juridice a cerut eliberarea sa din detenţie şi încetarea tuturor acţiunilor judiciare împotriva sa”, a precizat Meron.

Potrivit AP, este pentru prima data când imunitatea unui judecător ONU este încălcată.

Până la 120.000 de persoane au fost demise în ultimele două luni din rândul procurorilor, judecătorilor, medicilor, profesorilor universitari, academicienilor, soldaţilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici, precum şi a jurnaliştilor.

De asemenea, până la 32.000 de suspecţi au rămas până în prezent în custodia autorităţilor turce pentru implicarea în lovitura de stat.

Occidentul a criticat campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi din presă, ridicând totodată întrebări cu privire la tratamentul ”inuman” la care ar fi supuşi puciştii capturaţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite