Trandafirul Alb: povestea celor trei studenţi deveniţi eroi naţionali pentru că s-au opus lui Hitler

În urmă cu şapte decenii, trei studenţi germani au fost executaţi în München, fiind acuzaţi că au condus o mişcare de rezistenţă împotriva dictatorului Hitler. Încă de atunci, membrii grupului Trandafirul Alb au devenit eroi printre germani, iar Lilo Furst-Ramdohr a fost una dintre ei.

În 1943, cel de-al Doilea Război Mondial era în plin avânt, însă în München, în punctul zero al nazismului, un grup de studenţi au iniţiat o campanie de rezistenţă pasivă.

Liselotte Furst-Ramdohr era deja văduvă la vârsta de 29 de ani, după ce soţul ei a murit pe frontul rusesc, când a fost prezentată membrilor Trandafirului Alb de către prietenul ei, Alexander Schmorell.

„Încă mi-l pot aminti pe Alex în timp ce îmi povestea despre ei”, spune Furst-Ramdohr, aflată acum la respectabila vârstă de 99 de ani. „Nu a pronunţat niciodată cuvântul «rezistenţă», ci doar a spus că războiul era îngrozitor cu toate acele bătălii şi cu atâţia oameni care mor, iar că Hitler era un grandoman, aşa că trebuiau să facă ceva.”

Schmorell împreună cu prietenii lui, Christoph Probst şi Hans Scholl, au început să redacteze broşuri care încurajau germanii să li se alăture în hotărârea de rezistenţă faţă de partidul nazist.

Trăiască libertatea!

Cu ajutorul unui mic grup de colaboratori, tinerii au distribuit broşurile către adrese hotărâte în mod aleatoriu din cartea cu numere de telefoane.

Furst-Ramdohr a spus că membrii grupului nu puteau înţelege cum germanii s-au lăsat conduşi aşa uşor de partid, cum au aderat aşa repede la ideologia nazistă.

Mesajul de speranţă este răspândit

Trandafirul Alb au răspândit broşurile din mână în mână către mai multe adrese din München şi chiar în afara oraşului, folosindu-se de ajutorul unor curieri de încredere.

Furst-Ramdohr nu a livrat personal broşuri niciodată, însă a ajutat ascunzându-le într-un dulap din propriul apartament. De asemenea, l-a ajutat pe Schmorell să pună la punct mai multe mesaje care spuneau „Jos cu Hitler” şi i-a oferit spaţiu în apartamentul ei unde putea lucra.

În nopţile de 8 şi 15 februarie, membrii Trandafirului Alb au scris sloganul pe pereţii clădirilor din München. Furst-Ramdohr îşi aminteşte de activiştii ce îşi riscau vieţile pentru crezul lor, drept tineri şi naivi.

Unul dintre membrii cei mai cunoscuţi ai grupului de rezistenţă este sora mai mică a lui Hans Scholl, Sophie, care a devenit mai târziu subiectul unui film nominalizat la Oscar („Sophie Scholl – Ultimele Zile”). Furst-Ramdohr îşi aminteşte că Sophie era atât de speriată, încât obişnuia să doarmă în patul fratelui ei.

„Hans era, de asemenea, foarte speriat, însă au vrut să continue lupta pentru Germania – îşi iubeau cu adevărat ţara”, a spus Furst-Ramdohr.

Începutul finalului

Pe 18 febrarie, Hans şi Sophie Scholl au pornit în cea mai îndrăzneaţă expediţia pe care o făcuseră vreodată. Au plănuit să distribuie copiile celei de-a şasea – care s-a dovedit a fi ultima – versiune a broşurii în apropierea Universităţii din München, astfel încât să poată întâlni studenţii când îşi terminau cursurile.

Cei doi fraţi au lăsat mai multe pliante în jurul scării centrale a clădirii. Însă, în momentul în care au ajuns la ultimul etaj, Sophie încă mai avea  pliante nedistribuite, aşa că le-a răspândit aruncându-le de pe balconul etajului superior, pentru a ajunge la studenţii care erau afară.

Fata a fost zărită de un îngrijitor, care a informat gestapoul. Hans Scholl mai avea într-unul dintre buzunare o schiţă a unei alte broşuri, pe care a vrut să o înghită în încercarea de scăpa de dovezi, însă poliţiştii au ajuns prea repede.

Fraţii Scholl au fost arestaţi şi judecaţi în faţa unei comisii de urgenţă a Tribunalului Poporului. Verdictul a fost nemilos: au fost găsiţi vinovaţi şi s-a hotărât executarea prin ghilotină. Pedeapsa a fost aplicată şi prietenilor şi colaboratorilor lor, pe 22 februarie 1943.

„Trăiască libertatea!” au fost ultimele cuvinte ale lui Hans Scholl.

Trandafirul Alb este scuturat

Restul membrilor Trandafirului Alb au intrat în panică. Alexander Schmorell s-a îndreptat direct către apartamentul Liselottei Furst-Ramdohr, unde ea l-a ajutat să găsească haine noi şi să obţină un paşaport fals.

Schmorell a încercat să ia un zbor înspre Elveţia, însă a fost împiedicat de o ninsoare puternică. Întorcându-se la München, a fost arestat şi ulterior executat.

Furst-Ramdohr însăşi a fost arestată pe 2 martie. „Doi poliţişti ai gestapoului au venit în apartament şi au percheziţionat totul”, îşi aminteşte femeia.

„Mi-au verificat scrisorile, când unul dintre ei mi-a spus că trebuie să-i însoţesc. M-au dus cu trenul până la închisoarea gestapoului din Palatul Wittelsbach – s-au aşezat în spatele scaunului meu, aşa încât nu am putut fugi.”

Femeia a petrecut o lună în custodia poliţiei. Era interogată în mod regulat despre rolul pe care îl îndeplinea în cadrul grupului de rezistenţă Trandafirul Alb, în cele din urmă fiind totuşi eliberată fără a fi acuzată – în speranţa poliţiştilor că îi va conduce către ceilalţi activişti. După eliberare, a fost îndeaproape urmărită de poliţişti pentru o bună perioadă de timp

„La vremea aceea, germanii ne-ar fi executat pe toţi”

Furst-Ramdohr a reuşi să fugă din München şi a ajuns în Aschersleben, în apropiere de Leipzig, unde s-a recăsătorit şi a pus bazele unui teatru de păpuşi.

O broşură a Trandafirului Alb a fost scoasă ilegal din Germania şi a ajuns în posesia forţelor aliate, care, în toamna anului 1943, au răspândit dintr-un avion milioane de copii deasupra ţării naziste.

Odată cu încheierea războiului, membrii Trandafirului Alb au devenit personalităţi celebre, în timp ce societatea germană era într-o căutare avidă de modele pozitive care s-au remarcat în perioada nazistă.

Liselottei i-a displăcut: „La vremea aceea, germanii ne-ar fi executat pe toţi”, a susţinut referindu-se la majoritatea conaţionalilor săi.

În prezent, femeia devenită simbol locuieşte într-un mic oraş unde a predat lecţii de dans până la vârsta de 86 de ani. Prietenul ei, Alexander Schmorell, a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă Rusă în 2012.

„Ar fi râs cu poftă, dacă ar fi ştiut”, este de părere Furst-Ramdohr. „Nu a fost un sfânt – a fost doar o persoană normală.”