Reprezentantul Rusiei la OSCE: Exerciţiile militare ale Ucrainei şi ale unor state din NATO pun în pericol progresele obţinute în procesul de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul Rusiei la OSCE, Andrei Kelin, a afirmat luni că NATO a avut în vedere de mai mult timp o „expansiune spre Est şi mobilizarea forţelor sale la frontierele Rusiei”, iar criza din Ucraina a fost un „pretext potrivit” pentru realizarea acestui plan care în prezent riscă să ameninţe procesul de pace, relatează agenţia Itar-Tass.

„Summitu-ul recent al NATO a demonstrat din plin strategia amestecului în treburile interne ale altor state şi dorinţa de a obţine dominaţia militară în Europa, în ciuda acordurilor privind importanţa unei securităţi indivizibile în Europa”, a precizat Andrei Kelin la o reuniune a Consiliului Permanent al OSCE.

„Acest plan era pregătit de mai mult timp. Criza din Ucraina a devenit doar un pretext pentru a începe în mod deschis realizarea lui. Declaraţiile dure asupra crizei din Ucraina şi posibilele exerciţii militare comune ale Kievului şi unor state din cadrul NATO vor duce la tensionarea situaţiei. Ele pun în pericol progresele obţinute în procesul de pace", a adăugat oficialul rus.

În plus, noile declaraţii făcute de membrii NATO în mod inevitabil vor duce la „escaladarea situaţiei”, iar una din consecinţe va fi „o divizare a societăţii ucrainene şi mai mare”.

Un mesaj care urmează aceeaşi linie a fost transmis şi de reprezentantul rus pe lângă UE, Vladimir Cijov, care a avertizat luni Kievul să nu încalce armistiţiul în estul Ucrainei.

„Cred că ambele părţi implicate în conflict încearcă în prezent o regrupare a forţelor. Dar cu ce scop? Este inadmisibilă o regrupare de forţe pentru a consolida apărarea şi a încălca ulterior regimul de încetare a focului", a afirmat Cijov, citat de RIA Novosti, potrivit, Mediafax.

Autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi s-au acuzat reciproc, luni, de încălcarea armistiţiului în estul ţării. În aceeaşi zi, preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au convenit, în cadrul unei discuţii prin telefon, să continue dialogul în vederea instaurării păcii în estul Ucrainei.

În cursul convorbirii, cei doi lideri au discutat despre „acţiunile pentru facilitarea unei rezolvări paşnice a situaţiei din sud-estul Ucrainei” şi „dialogul va continua”, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat publicat luni, citat de AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite