Purtarea măştii, obligatorie de luni pentru toţi francezii, începând de la vârsta de 6 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

De la începutul săptămânii viitoare, toţi francezii care au împlinit cel puţin 6 ani vor trebui să poarte mască în mijloacele de transport în comun şi în staţiile acestora, în gări şi aeroporturi, în arenele sportive, în lăcaşurile de cult, în biblioteci şi în pieţele acoperite.

Măsura va intra în vigoare începând de luni, 3 ianuarie, potrivit unui decret publicat sâmbătă în Monitorul Oficial din Franţa, relatează postul BFMTV şi AFP, potrivit News.ro. Până acum, purtarea măştii era obligatorie începând de la vârsta de 11 ani.

Măsura anunţată de autorităţile de la Paris vine în contextul în care tulpina Omicron a devenit dominantă pe teritoriul Franţei. „62,4% dintre teste (…) au arătat un profil compatibil cu varianta Omicron” la începutul ultimei săptămâni a anului 2021, faţă de 15% în cea precedentă, a anunţat agenţia de sănătate publică într-un raport publicat pe 30 decembrie.

Noua variantă a coronavirusului a provocat o creştere accelerată a numărului de infectări, cu peste 200.000 de cazuri zilnice de contaminare, confirmate în ultimele zile ale anului trecut.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite