Preşedintele Letoniei a denumit catastrofa din Riga drept o „crimă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Letoniei a denumit catastrofa din Riga drept o „crimă”. FOTO: Reuters.
Preşedintele Letoniei a denumit catastrofa din Riga drept o „crimă”. FOTO: Reuters.

Preşedintele leton, Andris Berzins, a descris prăbuşirea supermarketului din Riga, dezastru care a provocat moartea a peste 50 de persoane, drept o „crimă”, informează BBC.

Şeful statului din Letonia a declarat sâmbătă ca mulţi oameni lipsiţi de apărare au fost ucişi „într-un dezastru provocat de noi”, cerând totodată experţilor străini să investigheze cauzele catastrofei.

Cel mai recent bilanţ al accidentului ridică la 54 numărul de persoane care şi-au pierdut viaţa după ce o parte din acoperişul unui supermarket s-a prăbuşit joi în capitala Letoniei.

Principala ipoteză asupra cauzei accidentului, potrivit autorităţilor, ar fi greutatea mult prea mare a unei grădini construite pe acoperişul supermarketului.

Letonia a instituit trei zile de doliu naţional pentru cel mai grav accident petrecut în această ţară de la obţinerea independenţei în 1991.

„Aceste trei zile de doliu sunt necesare pentru a trece de starea de neputinţă din prezent şi de a ne ajuta să gândim, fiecare dintre noi, cum putem acţiona în mod practic. Această catastrofă, trebuie s-o spunem, este o crimă asupra multor oameni lipsiţi de apărare”, a declarat preşedintele leton, Andris Berzins, la postul de televiziune LTV.

Tot el a mai spus că o ancheta trebuie realizată cât mai repede posibil, fiind necesar ajutorul unor experţi internaţionali, care să nu aibă nicio legătura cu firmele de constructii din Letonia.

„Nu putem spune că a fost un accident din cauza naturii, pentru că natura nu a fost implicată aici. (...) Acesta este un dezastru provocat de noi”, a mai declarat preşedintele Letoniei.


Citeşte şi:

Letonia, în doliu naţional după catastrofa de la Riga

Letonia era în doliu sâmbătă, după surparea unui supermarket la Riga care s-a soldat cu peste 50 de morţi, cea mai gravă catastrofă care a avut loc în această mică ţară baltică de la redobândirea independenţei în 1991, cauzele dramei rămânând necunoscute pentru moment, relatează AFP.

Numărul morţilor de la supermarketul prăbuşit continuă să crească: cel puţin 47 de victime

Bilanţul morţilor în urma dezastrului petrecut joi în Letonia, odată cu prăbuşirea unui centru comercial la ora de vârf a cumpărăturilor, a crescut vineri la 47 de oameni, printre care şi trei pompieri, au transmis autorităţile. 

VIDEO Cel puţin şase morţi după prăbuşirea acoperişului unui centru comercial, în Letonia. Aproximativ 35 de oameni sunt prinşi sub dărâmături

Cel puţin şase persoane au murit, iar aproximativ 35 au fost rănite după prăbuşirea acoperişului unui centru comercial, la periferia oraşului Riga, potrivit autorităţilor letone, citate de BBC.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite