Piraţii islandezi au câştigat doar în sondaje

Alegerile recente din Islanda au fost declanşate de un scandal, care a izbucnit în aprilie a.c.. Era vorba despre dezvăluiri din aşa-numitele Panama Papers, referitoare la premierul din acel moment, Sigmundur Davið Gunnlaugsson. Acuzat că a ascuns investiţii de milioane de dolari într-un paradis fiscal, şeful guvernului, care era şi liderul Partidului Progresist, a demisionat.

Preţul politic al scandalului a fost plătit cu vârf şi îndesat: la scrutinul ţinut pe 29 octombrie, progresiştii au pierdut cel mai mult dintre toate partidele parlamentare, deşi şi-au ales astă-vară un nou lider, Sigurður Ingi Jóhannsson. În schimb, partenerul lor din coaliţia de guvernare instalată în 2013, Partidul Independenţei, a ieşit pe primul loc, iar liderul acestuia, Bjarni Benediktsson, a fost mandatat de către preşedintele Islandei să formeze un nou executiv.

Marea surpriză a venit de la Partidul Piraţilor. Anunţată, luni de-a rândul, ca viitoare câştigătoare a alegerilor, formaţiunea condusă de Birgitta Jónsdóttir a ieşit abia pe locul al treilea, fiind depăşită şi de Stânga Verde, nu doar de Partidul Independenţei. Piraţii sunt cunoscuţi pentru radicalismul lor: ei cer, de pildă, ca Edward Snowden să primească azil politic pe insula din Nordul Atlanticului, vor o nouă Constituţie, elaborată de cetăţeni, nu de către elite şi doresc ca moneda virtuală bitcoin să fie folosită fără restricţii în Islanda. Mulţi politologi îi compară pe Piraţi cu Syriza şi Podemos. În campanie, au fost ajutaţi de câţiva dintre membrii echipei lui Bernie Sanders, candidatul la învestitura Partidului Democrat din SUA.

Alte trei partide au obţinut mandate în Althingi: unul dintre ele, Viitorul Luminos, este, ca şi Partidul Piraţilor, o formaţiune anti-sistem, care intrase deja în legislativ în urmă cu patru ani. Altul e un partid nou, de orientare liberală şi cu oarecare simpatie pentru UE – Viðreisn. Pe ultimul loc s-a situat o grupare care a fost, în 2009-2013, cea mai importantă din Islanda: e vorba despre social-democraţi, care au obţinut acum doar trei mandate. E foarte puţin, chiar şi pentru un legislativ aşa mic precum cel de la Reykjavik, care nu are decât 63 de fotolii pentru deputaţi.

Câştigătorii scrutinului, Independenţii, sunt foarte apropiaţi, ideologic vorbind, de conservatorii britanici. Au cea mai mare experienţă de guvernare, fiind prezenţi în toate executivele din perioada 1980-2008. Premierul desemnat a anunţat că are de gând să formeze o coaliţie cu trei membri. Rămâne de văzut cu cine şi când.