Obama nu are iPhone din motive de securitate. Concluzia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama FOTO Reuters

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a recunoscut miercuri că nu are dreptul să aibă un iPhone din motive de securitate, însă cele două fete ale sale aflate la vârsta adolescenţei folosesc intens telefonul multimedia produs de Apple, informează Agerpres.

Obama, care în trecut a dezvăluit că deţine o tabletă iPad fabricată la Cupertino, în California, s-a adresat tinerilor reuniţi la Casa Albă pentru a-i convinge să subscrie la asigurări medicale profitând de reforma sa din sănătate.

În timp ce succesul acestei reforme va depinde în mare măsură de încrederea acordată de tinerii fără probleme medicale acestui program, sinonim cu o reducere a costurilor prin mutualizarea riscurilor, liderul administraţiei americane a explicat că o astfel de asigurare ar costa lunar mai puţin decât un abonament la cablu sau o factură de telefonie mobilă.

„Din motive de securitate, nu am voie să am un iPhone“, a declarat Barack Obama. „Nu ştiu la cât se ridică facturile voastre. Am observat că Sasha şi Malia petrec mult timp“ pe mobilele lor, a adăugat el.

„Am impresia că pentru mulţi dintre voi, între factura la cablu şi cea de telefon, cheltuiţi peste 100 de dolari pe lună. Sunteţi suficienţi de inteligenţi să nu renunţaţi la siguranţa (...) unei asigurări medicale pentru un cost mai mic“ decât aceste abonamente, a pledat preşedintele american.

După instalarea sa la putere, Obama a câştigat după o luptă intensă dreptul de a-şi păstra telefonul multifuncţional Blackberry de care nu se despărţea, însă era vorba despre un model special adaptat pentru el de către Secret Service, poliţia de elită care îl protejează, cu scopul de a evita în special posibilitatea geolocalizării.

Discursul preşedintelui Barack Obama cu privire la reforma demarată a fost al doilea în două zile, în cadrul unei reveniri în ofensivă după noua lansare a site-ului Healthcare.gov, principala cale de acces la o asigurare medicală pentru americanii lipsiţi de acest sistem de protecţie socială.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite