O mamă şi fiica sa, separate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au regăsit
0O italiancă în vârstă de 92 de ani şi-a regăsit fiica, în vârstă de 71 de ani, de care a fost separată la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, relata luni presa italiană, potrivit Le Figaro.
Nonagenara, originară dintr-o comună din provincia Emilia-Romagna, în nordul Italiei, a fost trimisă în tinereţe la muncă în Germania. Acolo, ea a cunoscut un soldat german căsătorit, cu care a rămas însărcinată în 1944. Însă familia soldatului german i-a luat copilul chiar din ziua naşterii şi tânăra italiancă a fost nevoită să se întoarcă acasă, la sfârşitul războiului, cu speranţa că poate îl va revedea într-o zi.
Tatăl i-a interzis să o caute
Margot Bachmann, fiica nonagenarei, a declarat că ştia că mama sa este originară din Italia, însă o credea moartă. Familia tatălui ei nu a dorit niciodată ca mama şi fiica să se regăsească. Anul trecut, după moartea tatălui, Margot Bachmann a apelat la International Tracing Service (ITS), un centru german de documentare pentru perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a încerca să-şi regăsească mama.
Cu ajutorul Crucii Roşii Italiene, ITS a descoperit că mama septuagenarei încă trăieşte. Cele două femei s-au regăsit în acest weekend la Novellara, comuna de baştină a nonagenarei.
„Când am început să caut ca să aflu mai multe, nu mi-am imaginat că îmi voi strânge mama în braţe într-o zi“, a recunoscut Margot Bachmann pentru publicaţia locală Il Quotidiano.
„Tatăl meu mi-a interzis să o caut, dar am făcut-o după moartea lui şi datorită susţinerii preţioase a fiicei mele“, a adăugat ea.
Un mic miracol
Căutările au durat mult timp. „Avem o bază de date de 30 de milioane de documente“, a explicat un purtător de cuvânt al ITS pentru site-ul thelocal.it.
„Se întâmplă rar ca o mamă şi fiica sa să se regăsească după 71 de ani (…), deoarece rămân tot mai puţin supravieţuitori din timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a spus emoţionată purtătoarea de cuvânt a Crucii Roşii Italiene, Laura Bastianetto, care a asistat la reuniune.
Potrivit ei, este vorba de un „mic miracol“.