Nurcile omorâte în Danemarca par să iasă acum din morminte
0În Danemarca au devenit virale pe internet o serie de fotografii şi clipuri video cu nurcile ucise în masă la începutul lunii, când autorităţile le-au omorât de teama că ar transmite o mutaţie a virsului SARS-CoV-2. Nurcile par să iasă acum din groapa comună, ceea ce îi îngrozeşte pe danezi, mai ales că pot cauza şi alte probleme biologice.
Autorităţile au explicat care ar fi cauza efectului în urma căruia nurcile din gropa comună din Danemarca par să iasă din morminte:
„Pe măsură ce corpurile se descompun, se pot forma gaze. Acest lucru provoacă umflarea pământului. În acest mod, în cel mai rău caz, nurca este împinsă afară din pământ”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei daneze, citat de The Guardian,transmite Digi.24
De altfel presa daneză transmite că este posibil ca animalele să fi fost îngropate prea aproape de lacuri şi de pânza freatică, existând temeri că acest lucru ar putea duce la contaminarea reţelei de apă potabilă, dar Ministerul Mediului a spus că fenomenul este doar „o problemă temporară legată de procesul de descompunere”, şi că zona va fi monitorizată non stop până la instalarea unui gard de protecţie care să ţină departe oamenii şi animalele de gropile comune ale nurcilor, conform susei citate.
Sacrificarea a celor aproximativ 17 milioane de nurci , din Danemarca , a fost dispusă la începutul lunii noiembrie, după ce a fost descoperit, în mai multe ferme, că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor, informaţie negată ulterior.