NATO nu are puterea politică necesară pentru a-şi apăra membrii în cazul unui atac neconvenţional din partea Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NATO nu are puterea politică necesară pentru a-şi apăra membrii în cazul unui conflict cu Rusia FOTO Arhivă
NATO nu are puterea politică necesară pentru a-şi apăra membrii în cazul unui conflict cu Rusia FOTO Arhivă

Parlamentarii britanici consideră că Alianţa Nord-Atlantică (NATO) nu are capacitatea politică şi nici militară de a-şi proteja membrii în faţa unui „atac neconvenţinal” din partea Rusiei, relatează publicaţia Bussines Insider.

Potrivit unui raport al unei comisii parlamentare britanice însărcinată cu probleme de Apărare, NATO ar avea o capacitate redusă de a face faţa unui conflict cu Rusia, în special dacă Moscova ar utiliza forţe speciale precum Speţnaz sau chiar operaţiuni psihologice PSYOPS.

Bussines Insder scrie că asemenea metode au fost experimentate pe cara largă de Rusia în timpul războiului din Afganistan. La fel, Statele Unite au reusit să îşi îmbunătăţească tehnicile de lupta „neconvenţionale” în cadrul războaielor din Orientul Mijlociu. Tehnici militare care includ forţele Speţnaz sau operaţiuni psihologice au fost utilizate de Rusia recent şi împotriva Georgiei, mai scrie sursa citată.

Cele mai expuse state în cazul unui conflict cu Federaţia Rusă ar fi fără îndoială statele baltice, precum Estonia, Letonia şi Lituania. În prezent, nivelul de risc este unul redus, însă acesta a devenit sensibil mai mare după izbucnirea crizei din Ucraina.

Capacitatea redusă a Alianţei Nord-Atlantice de a face faţă unui atac din partea Moscovei se datorează faptului că NATO nu s-a raportat la Federaţia Rusă ca la o ameninţare militară, în special după sfârşitul Războiului Rece. Cu toate acestea, Guvernul rus a investit masiv în ultimii ani în retehnologizarea armatei sale, mai ales după anul 2000.

Comisia britanică îndeamnă ca tacticile precum folosirea atacurilor cibernetice sau a forţelor speciale de operaţiuni să fie incluse în Articolul 5, potrivit căruia toate statele membre au obligaţia de a apăra un stat agresat.

Raportul întocmit de parlamentarii britanici subliniază că pentru cele mai multe state europene, NATO reprezintă singura entitate care le poate asigura securitatea naţională, cât şi cea regională, în cazul unui conflict cu Rusia.

Documentul aduce în discuţie şi reticenţa multor lideri de a contura un plan de răspuns împotriva agresiunii ruseşti în Ucraina. Astfel, chiar dacă NATO ar fi pregătită militar, Alianţa ezita din punct de vedere politic să ia o măsura împotriva Rusiei.

Indiferent de tipul conflictului, voinţa politică a Alianţei Nord-Atlantice rămâne extrem de importantă în detensionarea crizei din Ucraina. În caz contrar, Rusia îşi va putea continua ofensiva în estul Europei, mai notează publicaţia citată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite