Miliţiile bulgare ies la „vânătoare“ de refugiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii miliţiilor bulgare susţin că îşi apără ţara de „invadatori“ Foto: Captură Bild.de
Membrii miliţiilor bulgare susţin că îşi apără ţara de „invadatori“ Foto: Captură Bild.de

Exasperaţi de faptul că mulţi migranţi reuşesc să treacă frontiera turco-bulgară pentru a se îndrepta apoi spre Europa Occidentală, bulgarii au început să se grupeze în organizaţii de „apărare cetăţenească“ şi să-i vâneze pe refugiaţi, pentru a-i trimite înapoi, peste graniţă.

Sunt voluntari care susţin că se simt datori să-şi „apere“ patria de „invadatori“. Potrivit unor informaţii furnizate de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, sute de bulgari „vânează“ în mod regulat refugiaţi. Unii se implică în astfel de activităţi zilnic, după ce vin de la serviciu, alţii „lucrează“ doar în weekend.

Un jurnalist al cotidianului german „Bild“ a stat de vorbă cu trei dintre aceşti „vânători de refugiaţi“, care patrulează în zona munţilor Strandja. Îmbrăcaţi în costume de camuflaj, purtând măşti pe faţă, încălţaţi cu cizme de luptă, având cuţite şi bastoane la brâu, dar şi staţii radio, Iuri, în vârstă de 32 de ani, Ivan, în vârstă de 28 de ani, şi Dano, în vârstă de 34 de ani, spun că sunt în căutare de „invadatori“.

Nu-i numesc niciodată „refugiaţi“ pe migranţi. Spun despre aceştia că nu vin din zone de conflict şi chiar îi acuză de o „invazie planificată“.

Iuri, Ivan şi Dano spun că vor să-i împiedice să vină în ţara lor, că nu vor să le facă rău, ci doar să se protejeze pe ei înşişi. Recunosc chiar că majoritatea migranţilor nu sunt recalcitranţi.

„Vânătorii“ de refugiaţi s-au organizat în contextul în care gardul ridicat de autorităţile bulgare pentru a-i împiedica pe migranţi să intre pe teritoriul ţării se întinde pe mai puţin de jumătate din lungimea graniţei terestre dintre Turcia şi Bulgaria, ce are aproximativ 260 de kilometri. Ca urmare, cei care fug din calea conflictelor pot pătrunde relativ uşor în Bulgaria, traficanţii de persoane profitând, la rândul lor, de situaţie.

În contextul în care ruta maritimă Turcia-Grecia este tot mai puţin folosită de migranţi, ca urmare a închiderii rutei balcanice, sunt zile în care pe teritoriul bulgar ajung sute de oameni care vin dinspre Turcia, majoritatea având ca destinaţie finală Germania.

„Sport“ în munţi

„Ne apărăm de invadatorii pe care i-a invitat Germania. Pe toţi pe care îi putem prinde îi trimitem înapoi în Turcia“, a spus Iuri. „Pentru noi este şi un sport în munţi, şi, totodată, ne apărăm patria-mamă. Ne apărăm familiile“, a afirmat, la rândul său, Ivan. 

Cu poliţia de graniţă par să fie mână în mână, scrie jurnalistul „Bild“, adăugând că membri ai forţelor de ordine îi salută prieteneşte pe cei care susţin că apăra ţara de „invadatori“. „Poliţiştii sunt de partea noastră, dar asta nu se poate spune“, a afirmat Iuri. Niciunuia dintre cei trei nu îi este frică de faptul că ar putea fi vizat de o anchetă a autorităţilor.

„Înapoi în Turcia!“

După ce sunt prinşi, migranţii sunt fie „ajutaţi“ de membrii aşa-ziselor patrule de apărare cetăţenească să treacă graniţa înapoi în Turcia, fie sunt predaţi poliţiştilor. 

Uneori, anumiţi membri ai unor astfel de organizaţii acţionează cu brutalitate. O înregistrare video care a fost făcută de o altă „miliţie cetăţenească“ şi care a fost dată publicităţii în urmă cu aproximativ o lună arată cum bărbaţi înarmaţi au încolţit trei migranţi, le-au legat mâinile la spate şi, în timp ce îi obligau să stea întinşi la pământ, au strigat „Înapoi în Turcia! Imediat!“.

Recent, procuratura bulgară a declanşat o investigaţie cu privire la faptele unui „vânător“ de refugiaţi. Dar acţiunile de acest gen continuă.

Potrivit datelor oficiale, 1,1 milioane de migranţi au ajuns anul trecut în Europa, criza refugiaţilor declanşând disensiuni la nivelul liderilor din blocul comunitar privind modalitatea de gestionare a acesteia.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite