Marine Le Pen, audiată într-o anchetă privind fraude în finanţarea Frontului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marine Le pen
Marine Le pen

Marine Le Pen, liderul formaţiunii radicale Frontul Naţional, a fost audiată în calitate de martor în investigaţia privind fraude produse în finanţarea campaniei din 2012 a partidului, anunţă surse citate de ziarul „Le Figaro“.

Audierea a avut loc marţi dimineaţă, au anunţat surse din cadrul anchetei, dar Marine Le Pen a refuzat să comenteze informaţiile.

Frontul Naţional este vizat de o anchetă iniţiată în 2014 privind finanţarea campaniei pentru legislativele şi prezidenţialele din anul 2012. Procurorii suspectează că fonduri publice au fost deturnate prin intermediul companiei Riwal, apropiată de partidul de extremă-dreapta.

Conform procurorilor, milioane de euro ar fi fost deturnate, în timp ce Frontul Naţional a denunţat un complot politic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite