Marina norvegiană a eşuat în încercarea de scoatere la suprafaţă a fregatei KNM Helge Ingstad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IFregata norvegiană KNM Helge Ingstad  FOTO EPA
IFregata norvegiană KNM Helge Ingstad  FOTO EPA

Marina norvegiană a suferit o nouă „umilinţă” după ce fregata de sute de milioane de dolari, scufundată parţial în urma ciocnirii cu un petrolier, s-a scufundat şi mai mult în urma eşecului operaţiunii de scoatere la suprafaţă.

După eroarea de navigaţie ce a dus la scufundarea parţială a fregatei KNM Helge Ingstad, una din cele cinci fregate din dotarea marinei norvegiene, eşecul operaţiunii de scoatere la suprafaţă a dus la scufundarea aproape totală a navei de război.

Eforturile de aducere la suprafaţă a navei de 5.500 de tone au eşuat săptămâna aceasta când cablurile cu care fusese legată s-au rupt, informează CNN. Potrivit sursei citate, tot ce mai este vizibil, deasupra apei, sunt antele şi radarele de pe nava de război.

În contextul în care aceasta este una din cele 5 fregate operaţionale ale marinei norvegiene scufundarea ei va afecta operaţiunile maritime ale NATO. Potrivit sursei citate, marina norvegiană se află în situaţia de a considera dacă mai rentează ca nava să fie adusă la surpafaţă, în contextul în care repraţiile ei vor costa, împreună cu costul aducerii ei la suprafaţă, aproape cât o navă nouă. În plus, scaoterea din uz a fregatei echivalează cu economii serioase la bugetul marinei.

helge 2

Accidentul, care a avut loc în data de 8 noiembrie, la ora locală 4.00 (5.00, ora României), în fiordul Hjeltefjord, în apropiere de Bergen (vest), s-a soldat cu opt răniţi uşor, care au fost preluaţi de salvatori, potrivit armatei norvegiene.

La întoarcerea de la exerciţiul NATO Trident Juncture, care s-a încheiat miercuri, în Norvegia, fregata KNM Helge Ingstad a intrat în coliziune cu petrolierul Sola TS, a precizat armata.

În fregata modernă, de aproximativ 5.000 de tone, intra apă, iar cele 137 de persoane de la bord au fost evacuate.

„A luat multă apă la bord şi a existat un pericol real să se scufunde acolo unde se află“, a declarat pentru AFP un reprezentant al Centrului de Salvare Sola, însărcinat cu operaţiunile.

Bastimentul lua multă apă prin partea din spate, iar apa a ajuns la nivelul platformei elicopterului, potrivit unor fotografii Scanpix.

„Facem tot ceea ce putem pentru a salva vaporul“, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Ivar Moen.

„Toate mijloacele disponibile sunt mobilizate“, a subliniat el, fără să facă alte precizări.

Petrolierul de peste 62.000 de tone, a înregistrat doar un rănit în rândul celor 23 de persoane de la bord şi a fost afectat de pagube uşoare, potrivit centrului de salvare.

El aştepta să fie remorcat către un terminal petrolier din apropiere, închis traficului.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite