Marea Britanie se retrage din programul Erasmus şi va introduce în schimb un „program britanic mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
h

Premierul britanic Boris Johnson a abandonat programul european de schimburi adresat studenţilor - ERASMUS -, în cadrul acordului său post-Brexit, încheiat în Ajunul Crăciunului, invocând probleme legate de costuri şi anunţând un program britanic mondial în locul acestuia, relatează AFP.

Subliniind că a fost vorba despre o ”decizie dificilă”, Boris Johnson a explicat că este un ”lucru minunat” să primească atâţia studenţi europeni, însă Erasmus era ”extrem de costisitor” pentru Regatul Unit.

Şeful Guvernului conservator a anunţat un program naţional care să le permită studenţilor britanici să meargă la studii în ”cele mai bune universităţi” din întreaga lume şi nu doar în Europa.

Programul Erasmus - la care Regatul Unit participă din 1987 - urmează să fie înlocuit cu Programul Alan Turing, un celebru matematician britanic.

Negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barnier, şi-a exprimat ”regretul” faţă de faptul că Regatul Unit abandonează Erasmus. El a cerut Guvernului Johnson să dea dovadă ”rapid” de ”claritate” cu privire la soluţia alternativă pe care o va implementa. 

Studenţilor europeni în Regatul Unit - în prezent 150.000 - le va fi, în viitor, mai complicat şi îi va costa mai scump să se înscrie la o universitate britanică.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite