Maidanul din Chişinău continuă. Preşedintele Timofti se apără cu documente secrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confruntat cu cererea de demisie a protestatarilor, şeful statului, Nicolae Timofi,  a desecretizat mai multe documente care arată că şi-a făcut datoria în prevenirea jafurilor din sistemul bancar. În paralel protestatarii anunţă o manifestaţie gigant la sfârşitul acestei săptămâni. Premierul Valeriu Streleţ a declarat că în cazul unui eşec în negocierile cu FMI valoarea leului moldovenesc se va înjumătăţi.

Documentele desecretizate reprezintă decizii ale Consiliului Suprem de Securitate (CSS) condus de preşedintele Timofti şi adresări către foştii premieri ai Republicii Moldova, Iurie Leancă şi Chiril Gaburici. 

CSS atenţiona în urmă cu trei ani că au fost înregistrate tentative de preluare ilegală a acţiunilor de la băncile fraudate. Informaţia relevă faptul că atacurile de tip raider erau realizate cu ajutorul şi prin intermediul juudecătorilor. Tot în acest document se atrage o atenţie deosebită asupra Băncii de Economii, care a oferit credite substanţiale unor persoane „fără o condiţie financiară favorabilă şi fără a gaja împrumutul”. CSS considera că de aceste ilegalităţi se făcea vinovată conducerea băncii, directorul de atunci fiind Grigore Gacichevici, care a demisionat în august 2012.

Recomandări ignorate

O altă decizie a CSS desecretizată de preşedintele Nicolae Timofti este din 11 iunie 2013 în care se constată că eforturile insituţiilor statului nu dau rezultate în contracararea pericolelor din sistemul bancar. Astfel, membrii Consiliului, după o şedinţă cu şefii mai multor insituţii, cum ar fi guvernatorul BNM şi procurorul general, avertizează despre faptul că valorile mobiliare ale Moldova-Agroindbank sunt în continuare acaparate fraudulos. CSS arăta că recomandările sale din iunie 2012, referitoare la îmbunătăţirea legislaţiei şi monotorizarea atentă a tranzacţiilor dubioase, nu au fost respectate de către instituţiile vizate.

Singurul document care divulgă numele unor persoane care se fac vinovate de situaţia din sectorul bancar reprezintă o adresare a şefului statului către ex-prim-ministrul Chiril Gaburici. Astfel, Nicolae Timofti îl informa pe premier că principalul rol în tranzacţiile dubioase de la Banca de Economii l-a avut actualul primar de Orhei, Ilan Shor.

Ilan Shor, personaj dubios şi de rea-credinţă

Documentele desecretizate afirmă că Shor este cercetat penal pentru delapidările de la BEM şi, în acelaşi timp, este şef al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Chişinău. „Am mari dubii asupra bunei-credinţe a persoanei vizate în exercitarea obligaţiunilor asumate în contractul de concesiune”, îi scria preşedintele Timofti premierului Gaburici. Prin urmare, preşedintele i-a solicitat lui Chiril Gaburici să analizeze situaţia şi dacă este necesar să iniţieze rezilierea contractului de concesiune al Aeroportului.

Cea mai recentă decizie a CSS desecretizată datează din 5 august când se atestă că din cauza lipsei unor intervenţii prompte ale insituţiilor responsabile continuă atacurile frauduloase asupra unor bănci şi instituţii financiare, cum ar fi Moldova-Agroindbank şi Asito. Membrii Consililiului descriu situaţia privind schemele frauduloase de la cei trei bănci aflate în prag de lichidare şi despre consecinţele acestui jaf. Astfel, CSS avertiza la începutul lunii trecute despre faptul că întreaga situaţie ar putea genera revolte în masă. „Se atestă o intesificare a activităţii unor actori politici dirijaţi din exterior, care prin tehnici de manipulare încearcă să dezbine societatea”, se arată în documentul CSS.

Destabilizarea leului moldovenesc

Prim-ministrul Valeriu Streleţ consideră că alegerile anticipate ar avea urmări deosebit de grave, referindu-se în special la dificultăţile din sistemul bancar. Premierul a declarat că cursul leului moldovenesc este ţinut cu forţa la limita de 19,3 lei pentru un dolar, dar ar putea ajunge la 40 de lei pentru un dolar.

 „În cazul în care nu vine Fondul Monetar Internaţional, devine clar că noi nu avem nicio perspectivă de a obţine fluxuri valutare în suport bugetar, care să echilibreze balanţa de plăţi, asta înseamnă ratele dobânzii la credite, sus, 40%, ratele de refinanţare în aceeaşi situaţie, înseamnă îngheţarea economiei, înseamnă lipsa cumulărilor în buget, stoparea plăţilor salariale, sociale”, a afirmat Valeriu Streleţ.

„În cazul în care nu vine Fondul Monetar Internaţional, devine clar că noi nu avem nicio perspectivă de a obţine fluxuri valutare în suport bugetar, care să echilibreze balanţa de plăţi, asta înseamnă ratele dobânzii la credite, sus, 40%, ratele de refinanţare în aceeaşi situaţie, înseamnă îngheţarea economiei, înseamnă lipsa cumulărilor în buget, stoparea plăţilor salariale, sociale”, a afirmat Valeriu Streleţ.

Orăşelul Demnităţii şi Libertăţii creşte de la o zi la alta

Numărul corturilor instalate în centrul Chişinăului se apropie de 300, permanent fiind în Piaţa Marii Adunări Naţionale circa 1000 de persoane. Liderii protestatarilor au continuat să solicite întâlniri cu premierul Streleţ şi preşedintele Timofti, dar şi cu preşedinţii partidelor din alianţa de guvernare. Cererile protestatarilor au rămas aceleaşi: demisia întregii conduceri a Republicii Moldova şi organizarea de alegeri anticipate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite