Spionaj la nivel înalt în Macedonia. Foşti poliţişti, agenţi secreţi şi politicieni, acuzaţi că au colaborat cu serviciile secrete străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă trei suspecţi se află în libertate FOTO Balkan Insight
Încă trei suspecţi se află în libertate FOTO Balkan Insight

Poliţia macedoneană a arestat 17 persoane suspectate de spionaj şi de colaborare cu serviciile secrete străine. Printre cei arestaţi se numără foşti poliţişti, politicieni şi şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului macedonean, relatează „Balkan Insight”.

„Reţinuţii sunt suspectaţi de spionaj şi de cooperare cu un serviciu de informaţii străin, pentru dezvăluire de documente clasificate care conţineau secrete de stat”, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei din Skopje.

Pe lângă foşti poliţişti, agenţi de informaţii şi politicieni, autorităţile au reţinut şi un regizor şi pe Marijan Madzovski, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului macedonean. Majoritatea celor reţinuţi au fost, la un moment în cariera lor, apropiaţi ai actualului partid de guvernământ, scrie „Balkan Insight”.

În timpul operaţiunii, poliţia a confiscat mai multe documente clasificate găsite în laptopurile şi telefoanele celor reţinuţi. De asemena, poliţiştii au confiscat 16 arme.

Potrivit autorităţilor, trei suspecţi se află încă în libertate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite