Liderii UE vor aproba liniile de negociere a Brexit la începutul lui mai, iar discuţiile ar putea începe în iunie

Liderii UE vor aproba liniile de negociere a Brexit la începutul lui mai, iar discuţiile ar putea începe în iunie

Liderii UE se vor întâlni la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai pentru a aproba liniile de negociere pentru Brexit, adică la patru, până la şase săptămâni după ce Marea Britanie va activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, a declarat luni o sursă europeană, citată de AFP.

 
 În aceste condiţii, negocierile pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar ar putea începe propriu-zis în iunie.
 
 Planurile de a organiza un summit special, pe 6 aprilie, al liderilor celorlalte 27 de state membre UE au fost abandonate, pentru că nu mai este suficient timp, a precizat sursa.
 
„Notificarea din partea Marii Britanii pe 29 martie nu lasă timp suficient pentru a pregăti un Consiliu European pe 6-7 aprilie, pentru a adopta liniile pentru Brexit”, a spus oficialul citat de AFP sub acoperirea anonimatului.
 
Potrivit lui, „deocamdată nu a fost fixată o dată exactă pentru Consiliul European în 27, dar ne aşteptăm să avem nevoie de aproximativ patru, până la şase săptămâni pentru a ne pregăti şi consulta cu celelalte 27 de state membre UE”.
 
Momentul summitului va depinde, cel puţin parţial, şi de alegerile prezidenţiale din Franţa, care au două tururi de scrutin: 23 aprilie şi 7 mai, au declarat alte surse europene.
 
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, care este responsabil cu convocarea summiturilor, a declarat că va prezenta planul de negociere la 48 de ore după ce Marea Britanie declanşează Articolul 50.
 
Însă negocierile dintre Londra şi UE vor începe abia după ce statele membre vor oferi un mandat oficial negociatorului pentru Brexit al Comisiei Europene, Michel Barnier, potrivit surselor citate. Astfel, primele discuţii oficiale ar putea avea loc abia în iunie. 
citeste totul despre: