Liderii sârbi şi kosovari nu au reuşit să ajungă la un acord, la finalul reuniunii de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul sârb, Ivica Dačić FOTO Arhiva Adevărul
Premierul sârb, Ivica Dačić FOTO Arhiva Adevărul

Liderii sârbi şi kosovari nu au reuşit să ajungă la un acord marţi, la Bruxelles, cu privire la normalizarea relaţiilor, dar au declarat că sunt deschişi faţă de posibilitatea de a continua negocierile.

„În ciuda acestor lungi negocieri, nu am ajuns la un acord în această seară“, a declarat premierul sârb Ivica Dačić la sfârşitul celei de-a opta întâlniri cu omologul său kosovar Hashim Thaci.

„Mai avem timp să găsim o soluţie“, a adăugat el, citat de agenţia France Presse. Thaci a declarat de asemenea că este dispus să continue discuţiile.

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, care a condus ciclul de negocieri, a indicat totuşi că nicio altă întâlnire nu este prevăzută la Bruxelles. „Este ultima dată când ne întâlnim în mod oficial“, a declarat ea într-un comunicat. „Prăpastia dintre cele două părţi este mai mică, dar adâncă“, a adăugat ea.

Ashton a precizat că liderii se vor întoarce la Belgrad, respectiv în Pristina, pentru a discuta. „Ei îmi vor face cunoscute poziţiile lor în următoarele zile“ a mai spus ea, sperând ca ei să poată găsi o soluţie.

Europenii speră că un astfel de acord va contribui la slăbirea tensiunilor din nordul Kosovo, populat majoritar de sârbi, care nu acceptă controlul Pristinei la cinci ani după independenţa fostei provincii sârbe.

Divergenţele se referă la gradul de autonomie de care ar putea beneficia localităţile din regiune în schimbul afirmării autorităţii oficiale a Pristinei.

Belgradul cere crearea unei „asociaţii“ a acestor municipalităţi care să dispună de „puteri executive“ pentru securitate, poliţie şi justiţie.

Pristina refuză totuşi să meargă atât de departe, iar Thaci a subliniat marţi că această asociaţie nu va avea „în niciun caz puteri legislative“.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite