Jurnalistă belgiană hărţuită în timpul unei transmisiuni în direct de la carnavalul din Köln

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalista belgiană a fost hărţuită în timpul transmisiunii în direct Foto: Captură YouTube
Jurnalista belgiană a fost hărţuită în timpul transmisiunii în direct Foto: Captură YouTube

O jurnalistă a unui post de televiziune belgian a fost vizată de o agresiune cu caracter sexual în timp ce efectua o transmisiune directă de la carnavalul organizat în oraşul german Köln, unde au fost semnalate 22 de incidente similare în ultimele zile, după sutele de molestări comise de Revelion.

Esmeralda Labye, jurnalistă a postului tv belgian RTBF, efectua o transmisiune în direct de la Carnavalul din Köln când mai mulţi bărbaţi au venit în spatele ei şi au făcut gesturi obscene care pot fi considerate agresiuni sexuale, relatează TF1.

Concentrată pe transmisiunea directă, jurnalista belgiană nu şi-a dat seama pe moment ce se întâmpla în spatele ei. După transmisiune, un bărbat a atins-o, iar jurnalista s-a speriat şi a strigat: „Nu veţi face asta a doua oară! Nu mă atingeţi! Nu mă atingeţi!“

Scena a stârnit un nou val de indignare în Germania, mai ales că alte zeci de femei au depus plângeri pentru agresiuni sexuale comise în timpul festivalului din Köln.

Sute de cazuri de molestare sexuală a femeilor au fost înregistrate în Köln şi în alte oraşe germane de Revelion, mulţi dintre agresori fiind imigranţi extracomunitari, situaţie care a generat critici ample la adresa Guvernului Angelei Merkel, care a tolerat venirea clandestinilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite