Jens Stoltenberg: NATO nu poate oferi Rusiei garanţii că nu se va mai extinde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg FOTO EPA
Jens Stoltenberg FOTO EPA

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că nu poate oferi garanţii că nu va mai exista vreo extindere a Alianţei Nord-Atlantice şi a calificat drept inacceptabile presiunile exercitate asupra organizaţiei de apărare pentru a renunţa la politica uşilor deschise.

Într-o declaraţie difuzată pe larg în presa rusă şi preluată de agenţiile de presă MIA şi Agerpres, Stoltenberg a dezminţit că ţările europene ar fi împotriva extinderii graniţelor NATO prin acceptarea ca membri a unor foste republici sovietice, precum Ucraina şi Georgia.

Oprirea extinderii NATO este un subiect de dezbatere important în Rusia, iar ţările occidentale au acuzat Moscova de amestec în procesul de aderare a unor ţări ca Muntenegru şi mai ales a fostelor republici sovietice Ucraina şi Georgia.

Jens Stoltenberg a explicat că, dacă NATO îşi închide uşile pentru Ucraina şi Georgia pentru a ajunge la un acord geopolitic mai amplu cu Rusia, atunci s-ar institui principiul exercitării sferelor de influenţă, în care marile puteri ar decide soarta ţărilor mai mici.

Rusia a avansat recent ideea creării unui grup de patru ţări balcanice care ar fi neutre - Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina - şi ar renunţa la aspiraţia de a adera la NATO, notează Agerpres.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite