Ce-l determină oare pe Donald Trump să inaugureze noua ambasadă a SUA la Ierusalim, tocmai în ziua în care se împlinesc 70 de ani de la alungarea palestinienilor din ţinuturile care formează astăzi statul Israel? O clădire care de altfel este situată pe jumătate în Ierusalimul de Est. Acolo, unde în cazul aplicării soluţiei celor două state, palestinienii îşi vor stabili capitala şi administraţia centrală. Aceasta este o palmă dată pe obrazul multor palestinieni, care însă nu justifică recurgerea la violenţă. În schimb provoacă şi ia în calcul o coresponsabilitate a iniţiatorului. De aceea, Donald Trump este vinovat şi el pentru numeroşii morţi şi răniţi. 

Ce-l animă pe Trump?

Ce-l determină pe acest bărbat să denunţe printr-o semnătură un compromis atât de greu obţinut în dosarul nuclear iranian, fără a se fi consultat în prealabil cu aliaţii săi europeni şi fără a-şi armoniza cu aceştia viitoarele acţiuni? O decizie care implică escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu şi care aruncă într-o criză existenţială ordinea de pace veche de 70 de ani în Europa, precum şi parteneriatul transatlantic. Ce-l determină pe acest bărbat să vrea să distrugă cu orice preţ realizările predecesorului său, fără a avea un plan pentru perioada post-distrugere?  

Înainte de a deveni preşedinte, Donald Trump nu a lucrat niciodată ca politician ales democratic. De aceea el nu este familiarizat cu acest sistem bazat pe a da şi a lua, pe arta compromisului, pe cumpănirea avantajelor şi a dezavantajelor, mereu cu gândul la posibilele consecinţe ale acţiunilor politice - inclusiv a celor cu bătaie foarte lungă. Cât se poate de grăitoare sunt simbolurile puterii sale pe care singur şi le-a ales. Numele său cu litere aurii înscris pe frontispiciul unor zgârie-nori parcă vrea să arate că se află deasupra tuturor şi face ce pofteşte. Aceasta dezvăluie deviza sa reală: nu „America First“, ci „Donald Trump First“.

Fără plan B

Această constatare nu e chiar nouă. Doar că în acest zile se dezvăluie cu adevărat forţa distructivă a acestui bărbat. Donald Trump nu deţine niciun plan B. El acţionează fără a se gândi la consecinţele care se vor face simţite, poate, abia în patru sau opt ani. Efectele acţiunilor şi atacurilor sale verbale la adresa ţărilor din afara SUA îi sunt indiferente. 

El exercită putere pentru că îi stă în putinţă. Şi caută mereu să fie în centrul atenţiei. Cea mai bună metodă în acest scop este distrugerea cu mare aplomb. 

Acesta este motivul pentru care a decis mutarea ambasadei exact în această zi. Şi tot acesta este motivul pentru care a denunţat acordul nuclear cu Iranul, fără a şti ce va urma. 

Germania şi UE, trezirea!

UE şi Germania trebuie să se trezească, în sfârşit, la realitate. La şapte decenii de la sfârşitul ultimei conflagraţii mondiale, Europa trebuie să se maturizeze. Să preia responsabilităţi în politica externă şi de securitate. Germania trebuie să investească din nou în armata sa, Bundeswehr, chiar dacă mulţi erau până acum de acord cu o armată doar în parte gata de apărare. Britanicii trebuie, dincolo de Brexit, să clarifice în ce măsură vor şi pot să coopereze în politica de securitate şi apărare cu Franţa şi Germania. Şi, înainte de toate, UE trebuie să stopeze tendinţele de autodestrămare şi să redefinească, prin strădanii asidue, ce tip de comunitate vrea să fie pe viitor. 

Acestea sunt mari provocări cu numeroase necunoscute. Dar un lucru este cert: pe o ţară condusă de un om ca Donald Trump nu doar că nu te poţi baza, dar nici nu ai voie să o faci.  

Imaginile care ne parvin în aceste zile din Fâşia Gaza sunt dovada tristă a acestui imperativ existenţial.

Ines Pohl, redactoarea-şefă a DW
Ines Pohl, redactoarea-şefă a DW