Guvernul german, acuzat că a falsificat un raport privind sărăcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarului Angela Merkel nu-i cade bine acest nou scandal
Cancelarului Angela Merkel nu-i cade bine acest nou scandal

Publicarea de către Guvernul german a unui raport despre sărăcie a declanşat o polemică, miercuri, opoziţia de stânga şi o parte a presei acuzând Executivul că a falsificat informaţii despre situaţia socială din ţară, relatează AFP.

Acest "raport referitor la relaţia dintre sărăcie şi bogăţie în Germania" în perioada 2007-2012, al patrulea de acest tip întocmit din 2001 şi până în prezent, relevă o evoluţie pozitivă a veniturilor gospodăriilor, o consecinţă a unei pieţe a muncii înfloritoare în cadrul primei economii europene. De asemenea, rata brută a şomajului a scăzut de la 9% în 2007 la 6,8% în 2012.

Cei care au profitat de aceste evoluţii sunt cei 40% cei mai săraci germani, se arată în raport, care are la bază date furnizate de Institutul de cercetare DIW. Numărul beneficiarilor de ajutoare de la stat a scăzut în perioada respectivă, potrivit documentului.

"Cred că suntem pe drumul cel bun", a declarat ministrul Muncii Ursula von der Leyen, care a prezentat raportul miercuri.

Tot în baza datelor de la DIW, textul arată că "inegalitatea repartizării veniturilor se află, în prezent, în scădere". Însă aceasta rămâne ridicată, a recunoscut ministrul. Aproximativ 50% dintre cei mai săraci germani deţin împreună 1% din patrimoniul total, în timp ce 10% dintre cei mai bogaţi germani deţin jumătate din acesta.

Opoziţia, susţinută de sindicate, a reproşat Guvernului că a falsificat raportul, "îndulcindu-l". Confederaţia sindicală DGB a denunţat "şmecherii şi tentative de fardare" care au condus la suprimarea anumitor fraze din raport.

Încă din noiembrie, presa a preluat unele rezerve exprimate de către ministrul liberal (FDP) al Economiei Philipp Rösler cu privire atât la anumite formulări din raport, care a fost cenzurat pentru prima dată în toamna lui 2012, cât şi la o încercare de a le înlocui cu un mesaj mai pozitiv.

Raportul publicat miercuri relevă mai degrabă o scădere a salariilor reale încasate de anumiţi angajaţi ca o "expresie a unor ameliorări structurale". Acestea au scăzut cu 6,1% în perioada 2007-2011 în cazul celor 10% cei mai prost plătiţi salariaţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite