Grecii au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de austeritate şi pentru a-l apăra pe Tsipras
0
Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică seară la Atena, Salonic, Creta, şi în alte oraşe din Europa pentru a protesta faţă de politicile de austeritate şi pentru a arăta sprijin faţă de Guvernul condus de Alxis Tsipras, liderul stângii radicale.
„Stop austerităţii. Sprijiniţi Grecia. Schimbaţi Europa“, „Lăsaţi Grecia să respire“, sunt doar câteva din mesajele afişate de către protestatari.
Cel puţin 18.000 de persoane s-au adunat duminică seară la Atena şi alte 8.000 la Salonic, precum şi câteva mii în străinătate, pentru a protesta împotriva politicilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali şi în semn de susţinere a noului guvern condus de Alexis Tsipras, liderul stângii radicale, cu o zi înainte de o reuniune a Eurogrupului la Bruxelles de care depinde viitorul economic al ţării, relatează AFP şi DPA, citat de Agerpress. Demonstraţii au mai avut loc şi în oraşe ca Patras şi Volos, precum şi în Creta şi în alte insule.
Nu numai grecii au ieşit în stradă. Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat la Paris, în semn de susţinere a Greciei în faţa finanţelor şi alte câteva sute de militanţi s-au adunat într-o piaţă din centrul oraşului Lisabona, după care au defilat spre Reprezentanţa Comisiei Europene, mai notează Agerpress.
Miercuri, 15.000 de manifestanţi s-au aflat pe străzile din Atena şi 5.000 la Salonic, al doilea oraş al ţării, pentru a-şi exprima sprijinul pentru noul guvern dominat de stânga radicală care vrea să înlocuiască programul de ajutor al Atenei oferit de creditorii internaţionali cu un 'credit punte', urmat de un program de reforme elaborat în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Noii guvernanţi de la Atena s-au confruntat miercuri cu cel mai dur test de la jumătatea lunii ianuarie, când au venit la putere. Ianis Varoufakis, ministrul de Finanţe cunoscut pentru promovarea modelului economic marxist, a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-şi convinge omologii din Uniunea Europeană că Grecia trebuie să primească încă o dată un respiro de la plata datoriilor, prelungirea scadenţelor împrumuturilor luate deja în ultimii patru ani, dar şi reducerea dobânzilor acestora.
Varoufakis a cerut timp pentru punerea în ordine a finanţelor ţării, dar şi stabilirea unor noi obiective în programul amplu de reformare economică, schimbarea planului de privatizări agreat cu creditorii internaţionali şi relaxarea tăierilor bugetare promise la contractarea împrumuturilor.
„Masterplanul” Guvernului radical de stânga de la Atena prevede încheierea unui acord pentru un „împrumut de tranziţie” care să dea ţării măcar şase luni pentru trasarea unei strategii pe termen mediu. Deşi toate aceste idei au fost prezentate deja de oficialii greci într-un adevărat turneu european în care s-au întâlnit cu reprezentanţii principalilor parteneri din UE, a fost pentru prima dată când Varoufakis s-a aflat faţă în faţă cu toţi miniştrii de Finanţe din UE şi a încercat să-i convingă să accepte măsurile propuse pentru salvarea Greciei de la intrarea în incapcitate de plată.
Germania: „S-a terminat”
Lipsa unui acord clar este cauzată în primul rând de neîncrederea liderilor europeni faţă de planul guvernanţilor greci, dar şi de neliniştea legată de ruperea acordurilor cu troica. Germania a rămas principala voce care se opune acordării unui nou credit Greciei, indiferent că acesta va fi numit împrumut de tranziţie sau nu.
În calitate de principal creditor individual al Greciei, având de recuperat aproape 56,5 miliarde de euro de la aceasta, Berlinul nu clipeşte şi cere Atenei să-şi respecte angajamentele asumate. Mai mult, Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, a declarat că dacă Grecia nu reconsideră decizia de a rupe programele de finanţare cu UE şi FMI, „s-a terminat”. „Creditorii nu pot negocia ceva nou” în aceste condiţii, a adăugat Schauble, la ieşirea dintr-o reuniune a miniştrilor de Finanţe din G20.
Tsipras: „Nu există cale de întoarcere”
De cealaltă parte, premierul elen Alexis Tsipras rămâne sfidător, avertizând că pentru guvernul său „nu există cale de întoarcere”. În spijinul său, Varoufakis a denunţat „împrumuturile dezastruoase” luate de Grecia de la FMI şi UE. „Dacă nu sunteţi măcar dispuşi să luaţi în considerare perpectiva unei rupturi, atunci de fapt nu negociaţi”, a declarat el publicaţiei germane „Stern”. „Datoria Greciei nu poate fi achitată în viitorul apropiat”, a avertizat el.