Germania pune bazele unui fond pentru reconstrucţia Siriei, alături de Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei
Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei

Germania se implică activ în viitorul Siriei, devastată de un conflict civil ce durează de peste 2 ani şi ameninţă cu inflamarea întregii regiuni, prin crearea alături de Emiratele Arabe Unite (EAU) a unui fond pentru reconstrucţia acelor regiuni din Siria, care nu se mai află sub controlul regimului Al-Assad.

Germania şi EAU au alocat fiecare acestui fond câte zece milioane de euro şi se aşteaptă ca la acesta să contribuie şi ale ţări din aşa-numitul grup al „Prietenilor Siriei“, ce reuneşte circa o sută de state şi organizaţii internaţionale. Fondul va fi administrat de Banca pentru Reconstrucţie, care aparţine statului german.

Acordul de creare a fondului a fost semnat la Berlin, în prezenţa şefului Coaliţiei Naţionale Siriene, Ahmad al-Jarba. 

Acesta a avut o întrevedere bilaterală şi cu ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, în care s-a discutat escaladarea conflictului din Siria şi opţiunile politice viitoare, pentru republica arabă.

Ministrul german de Externe consideră că „doar o soluţie politică poate aduce pe termen lung pacea şi stabilitatea în Siria“. „De aceea sprijinim Coaliţia Naţională cu ajutor concret“, a subliniat şeful diplomaţiei germane. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite