Germania: Partidul de Stânga face presiuni pentru a crea o alianţă a opoziţiei, care să învingă coaliţia lui Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidul de Stânga din Germania are 8% din sprijinul germanilor. FOTO: Reuters
Partidul de Stânga din Germania are 8% din sprijinul germanilor. FOTO: Reuters

Partidul de Stânga din Germania a cerut duminică social-democraţilor să ia în considerare eliminarea interdicţiei de coalizare cu formaţiunile politice de stânga, după ce un sondaj de opinie a arătat că o alianţă a celor trei partide din opoziţie ar putea învinge coaliţia de centru-dreapta a cancelarului Angela Merkel la alegerile de la sfârşitul lui septembrie.

Gregor Gysi, liderul socialiştilor, a declarat duminică în cadrul mai multor interviuri că Partidul Social-Democrat (SPD) ar trebui să pună capăt atitudinii ostile faţă de Partidul de Stânga, pe care îl sancţionează din cauza trecutului comunist, relatează agenţia de ştiri Reuters.

„Nu văd niciun motiv care să împiedice Partidul de Stânga să devină, într-o bună zi, parte a unui guvern de la conducerea Germaniei”, a spus Gysio pentru ziarul „Bild am Sonntag”. Cotidianul a publicat săptămâna trecută un sondaj de opinie care arăta că o alianţă între SPD, Partidul Verde şi cel de Stânga ar putea aduna 46% din voturile germanilor, cu un procent mai mult decât alianţa de centru-dreapta a Angelei Merkel.

„SPD trebuie să înţeleagă că fără noi nu vor câştiga Cancelaria”, a spus liderul socialist, care a sugerat că intenţionează să obţină locul ministrului de Externe. Sondajul realizat de „Bild am Sonntag” arată că Partidul de Stânga are 8% din sprijinul germanilor, fiind un rezultat mai slab decât cele 11,9% câştigate la alegerile din 2009.

SPD are de partea sa 25% din voturile electoratului german, cu 15% mai puţin decât Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel, la ora actuală cel mai mare partid din Germania. Partidul Verde, aliat al SPD, are o susţinere de 13%, cu 5% mai mult decât Partidul Liber-Democrat, partener de coaliţie al CDU.

Candidatul pentru Cancelaria Germaniei din partea SPD, Peer Steinbrueck, a exclus o alianţă cu Partidul Stângii, conformându-se deciziilor din trecut ale majorităţii liderilor SPD şi ai Verzilor, care nu doresc asocierea cu o grupare politică moştenitoare a Partidului Socialist Unit German (SED) şi care doreşte desfiinţarea NATO.

În plus, SPD şi Verzii refuză din cauza opoziţiei Partidului de Stânga faţă de eforturile de salvare a zonei euro. În timp ce SPD şi Partidul Verde a susţinut soluţiil oferite de Merkel, Stânga a continuat să voteze împotriva finanţărilor externe şi a reformelor structurale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite