Franţa: Universitatea din Reims şi-a suspendat cursurile după ce zeci de migranţi şi-au instalat corturile în campusul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile au fost suspendate la Universitatea din Reims „până la noi ordine“, din cauza prezenţei unor migranţi în campus, o măsură care afectează aproximativ 8.000 de studenţi, a anunţat luni universitatea, relatează AFP.

„Accesul în sediile universităţii situate în campusul Croix-Rouge este interzis până la restabilirea condiţiilor de securitate“, a scris preşedintle Universităţii Guillaume Gellé într-o hotărâre cu privire la interdicţie pe care a semnat-o duminică seara şi a transmis-o AFP.

„Aproximativ 40 de migranţi şi solicitanţi de azil s-au instalat în campus“, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Cursurile au început în această universitate, la facultăţile de Drept, Ştiinţe Economice, Litere şi Ştiinţe Sociale, la începutul lui septembrie, potrivit instituţiei.

Potrivit sindicatului studenţilor Unef, s-a decis în mod colectiv „mutarea acestor familii în campusul Croix-Rouge de la Urca“, după ce aceste persoane au fost „împinse să-şi părăsească adăposturile improvizate“ într-un parc, în oraş.

„Îndemnăm autorităţile locale, Primăria din Reims, prefectura, să cazeze aceste familii de urgenţă“, subliniază Unef într-un comunicat de presă.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite