Franţa: O fetiţă de 3 ani a fost uitată într-o parcare de părinţii care se duceau la plajă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetiţa a fost găsită în locul de joacă dintr-o parcare de pe autostrada A7 din Franţa FOTO Google Street View via Sky News
Fetiţa a fost găsită în locul de joacă dintr-o parcare de pe autostrada A7 din Franţa FOTO Google Street View via Sky News

În Franţa, o fetiţă de 3 ani a fost descoperită singură într-o parcare de pe autostradă, după ce părinţii săi o uitaseră acolo, continuându-şi drumul către plajă.

Duminică după-amiază, un cuplu ce oprise într-o parcare de lângă Loriol, în regiunea franceză Drome, a alertat poliţia când a descoperit o fetiţă de trei ani singură. Fata a reuşit să spună poliţiei franceze că ea „se duce la plajă“ şi că „am văzut maşina lui tati plecând“. Copilul a reuşit să spună şi că are „un frate şi o soră“.

Se pare că părinţii au condus peste 150 de kilometri înainte de a observa lipsa fiicei lor, spune poliţia citată de „Sky News“.

Tatăl a sunat poliţia în jurul orei 15.00, la aproximativ două ore după ce fiica lui fusese găsită în parcare şi după ce fuseseră transmise mesaje pentru a găsi părinţii cu ajutorul posturilor de radio ce transmit ştiri din trafic. Familia a fost reunită duminică seară.

Poliţia a anunţat că va asculta şi versiunea părinţilor cu privire la evenimente şi că apoi va discuta cu procurorul din Valence înainte de a decide dacă să-i pună sau nu sub acuzare pe cei doi, conchide „Sky News“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite