FOTO Armamentul pe care Rusia l-a dat separatiştilor din estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arme Rusia sistem Buk-2M FOTO Mediafax/AFP
Arme Rusia sistem Buk-2M FOTO Mediafax/AFP

De la începutul conflictului ucrainean, zeci de oficiali americani şi europeni au acuzat Federaţia Rusă că dotează în mod activ cu arme separatiştii din estul Ucrainei, dorind astfel să întreţină un conflict permanent, scrie Bussines Insider, citând un articol Financial Times.

Chiar dacă o parte din armamentul pe care îl au rebelii a fost furat inclusiv de la armata ucraineană, Rusia a furnizat majoritatea armelor pe care le folosesc astăzi separatiştii în zona de conflict din estul Europei, potrivit NATO.

Unul dintre cele mai folosite puncte de „livrare” a armamentul rusesc a fost prin intermediul oraşului Snizhne, situat în extremitatea estică a Ucrainei, aproape de frontiera cu Rusia.

„Strategia generală folosită de Rusia - care a scăpat Occidentului - a fost să creeze o armată de sine stătătoare în Ucraina. Nu a fost vorba niciodată de a realiza o organizaţie de gherilă sau o mişcare de rezistenţă, ci pur şi simplu de a crea o putere militară în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Jonathan Eyal, directorul Institutului Regal de Servicii Militare din Marea Britanie, pentru „Financial Times”.

Pe lângă furnizarea armelor de calibru mic, oficialii americani au anunţat că au informaţii potrivit cărora Rusia a furnizat echipamente militare grele separatiştilor din estul Ucrainei. O parte din acestea sunt prezentate mai jos:

Tancuri T-64

image

Tancurile T-64 au fost folosite frecvent de Rusia în timpul Războiului Rece, însă o dată cu reforma militară din ultimul deceniu, acestea au început să fie retrase din uz. Deoarece există stocuri importante ale acestui model, se consideră că o parte din ele au fost trimise rebelilor din Ucraina.

Lansatoare de rachete Grad

image

Alte arme grele furnizate de către Rusia separatiştilor, potrivit oficialilor americani, sunt şi lansatoarele de rachete Grad. Produse pentru prima dată în 1963, aceste sisteme sunt capabile să lanseze rachete ce pot atinge ţinte situate şi la 20 de kilometri depărtare.

Mortierul 2S9 Nona

image

Produs întâia oară în 1979, mortierul 2S9 Nona, care poate fi folosit şi ca vehicul amfibiu, este un alt echipament militar pe care ruşii l-ar fi trimis în estul Ucrainei pentru a fi utilizat de către rebelii fideli Moscovei, conform sursei citate.

Vehiculul de luptă BMP-2

image

Introdus în armata Uniunii Sovietice în 1980, BMP-2 este un vehicul de luptă a infanteriei, capabil să se deplaseze atât pe uscat, cât şi pe apă. La bordul acestuia există atât arme automate, precum şi un tun secundar.

Sistemul de rachete sol-aer BUK

Arme Rusia sistem  Buk-2M FOTO Mediafax/AFP

Sistemul de tip Buk are capacitatea de a lansa prin intermediul radarului rachete sol-aer la o altitudine de pâna la 25 de kilometri şi pe o distanţă de aproape 5000 de metri. Potrivit oficialilor americani, acest lansator ar fi fost folosit la doborârea avionului malaysian, la 17 iulie 2014, în estul Ucrainei, eveniment soldat cu moartea a 298 de persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite