Fostul premier al Moldovei, Vlad Filat, participă la protestele de la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova
Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova

Preşedintele Partidului Liberal-Democrat din R.Moldova (PLDM), Vlad Filat, se află în Ucraina, unde participă la protestele opoziţiei de la Kiev, la invitaţia preşedintelui partidului ucrainean Udar, Vitali Kliciko, anunţă sâmbătă un comunicat al formaţiunii, citat de IPN, în pagina electronică.

Vlad Filat va susţine un discurs în faţa mulţimii, alături de fostul preşedintele al Georgiei, Mihail Saakaşvili.

De asemenea, doi deputaţi ai grupului liberalilor reformatori, Vadim Vacarciuc şi Vadim Cojocaru, se află la Kiev, unde participă la manifestaţiile organizate de opoziţia din Ucraina.

Începând cu 21 noiembrie, susţinătorii integrării europene din Ucraina organizează proteste în Piaţa Independenţei din Kiev. 

Acestea au fost generate de decizia autorităţilor ucrainene de suspendare a procedurilor se semnare a Acordului de Asociere cu UE.

Citiţi mai multe despre proteste din Ucraina

Ucraina îşi schimbă istoria

De câteva zile, Kievul este din nou pe prima pagină. Este trendy să zici că ai fost măcar o dată în viaţă prin Ucraina, că ştii bine unde este Piaţa Independenţei, să afirmi cu convingere despre divizarea ţării în câteva zone de influenţă şi să aştepţi să vezi cum se termină jocul început pe 29 – 30 noiembrie.

Astfel, toată lumea a văzut imagini cu această piaţă plină de oameni. Spre comparaţie, aş spune că în acel spaţiu larg – Maidan Nezalenosti şi bulevardul Hreşciatik pot intra, dacă se doreşte, peste 200.000 de persoane, deoarece şi spaţiul este generos, iar bulevardul este lat. 

VIDEO Ucraina: Protestatarii încearcă să blocheze din nou sediul Guvernului

Sute de manifestanţi proeuropeni au încercat să blocheze miercuri sediul Guvernului, unde urmează să aibă loc o şedinţă a Consiliului de miniştri, însă toate căile de acces erau blocate de poliţie, potrivit unui jurnalist AFP.

Manifestanţii, care protestează faţă de suspendarea procesului integrării europene a Ucrainei, au fost nevoiţi să se oprească la cordoanele de poliţişti, scandând "Ruşine!" şi "Demisia!".

Ei cer plecarea premierului Mikola Azarov şi preşedintelui Viktor Ianukovici de la putere. Aproximativ 100 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea instituţiei. Este vorba despre prima reuniune a Guvernului ucrainean după demonstraţii de forţă ale opoziţiei, care a mobilizat peste 100.000 de manifestanţi în Piaţa Independenţei, la Kiev, şi alte zeci de mii în alte oraşe din ţară.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite