Asta chiar dacă, atent fiind doar la discursul oficial al cărui ton fusese stabilit în dorinţa de a transmite un mesaj liniştitor cum că totul e bine, ai fi putut să crezi că aşa şi era. Adică liderii europeni s-au înţeles, totul s-a aranjat, iar chestiunea Declaraţiei de la Roma privind viitorul Europei nu mai este decât o simplă formalitate.

Numai că, pe culoare, membrii principalelor delegaţii ne avertizaseră că furtuna era de fapt în toi şi, în următoarele ore, avea să se amplifice pe o foarte posibilă linie de fractură Est/Vest, adică între grupul din „nucleul dur” şi ţările Vişegrad, în principal Polonia, ţară al cărei ministru de externe a declarat că „trebuie spus deschis: politica UE s-a dovedit o politică a dublului standard şi înşelătoriei”... Nervi întinşi la maximum şi pentru că se multiplică semnalele că, în interiorul Grupului Vişegrad, chiar dacă există o poziţie comună de refuz a principiului „Europei cu mai multe viteze”, acum, după episodul polonez, nimeni nu ar prea vrea să urmeze îndemnul la răscoală venit de la Varşovia. Cel mult, auzeam azi, vor dori să-şi negocieze dur interesele, dar fără să intre, în final, pe un curs direct de coliziune cu „Grupul Versailles” (Germania, Franţa, Spania şi Italia) şi cu aliaţii lor, statele din BENELUX (Belgia, Olanda şi Luxemburg).

Drept care, acum, toată lumea reia, din nou şi din nou, diversele schiţe de lucru, începând cu varianta propusă de Preşedinţia malteză (pe care noi am publicat-o în urmă cu câteva zile). Iar una dintre sursele mele, oficial de nivel înalt din instituţiile europene, extrem de implicat în procesul de coordonare a negocierilor, îmi spunea acum câteva ore că marea problemă, miezul tuturor divergenţelor şi detonatorul posibilei explozii majore care să producă o fractură absolut reală, ar fi acest paragraf:

„Ne angajăm împreună în promovarea binelui comun, înţelegând faptul că unii dintre noi pot să activeze mai aproape între ei, mai departe şi mai repede în anumite domenii, păstrând uşa deschisă pentru cei care doresc să li se alăture şi păstrând integritatea pieţei unice, a Zonei Schengen şi a UE în ansamblul său... o uniune nedivizată şi indivizibilă care să acţioneze împreună ori de câte ori este posibil şi în ritmuri şi cu intensităţi diferite oricând acest lucru este necesar”.

Exact asta au spus şi domnii Juncker şi Tusk în conferinţa lor comună de presă de la finele Summitului, subliniind că viitoarea construcţie europeană va fi una inclusivă şi că nimeni nu trebuie să sperie deoarece nu vor exista ţări sau cetăţeni „de rangul doi”. Numai că „nucleul dur” nu vrea să renunţe la formularea oficială a ideii „multi-speed Europe” deoarece, spun ei, doar asta ar permite transmiterea unui semnal foarte clar că, din acel moment, ar putea să demareze procesul atât de mult aşteptat, al reformelor structurale.

Culmea, toată lumea e de acord că, aşa cum este acum, Europa a intrat în blocaj instituţional. Chestiunea este că, din momentul în care se va agrea o eventuală schimbare a sistemului de vot, în care zona de putere Schengen/Euro se va dubla cu cea de apărare şi securitate, cu un inel de frontiere interne cu nivel diferit de securizare, cu o agenţie centrală de informaţii care să fie proprie celor cu viteză sporită, atunci însăşi ideea de proiect comun european ar fi pusă foarte serios în discuţie.

Mai mult, există riscul ca, acceptându-se ideea unor viteze diferite, ele să devină foarte curând extrem de diferite, odată cu deplasarea completă a centrului de interes (inclusiv al investitorilor) înspre cercul întâi de putere şi protecţie. Asta va presupune că el va deveni şi mai exclusivist şi mai greu de penetrat ca acum, lucru îngrijorător pentru perspectivele noastre viitoare de a accesa (în fine, dacă se va mai putea) zona Schengen şi, cine ştie, vreodată, chiar şi zona Euro.

Chiar, pe noi cui ne lasă că nici cei din Vişgrad nu se înghesuie deloc să ne ia parteneri la formularea unei poziţii comune? Repet îngrijorarea mea ca nu cumva, pe undeva, în capul cuiva, să nu reapară scenariul vehiculat odinioară cu România „lider regional” în partea asta de lume a Balcanilor.

„Lider regional” stând pe „butoiul cu pulbere” şi fumând demonstrativ pipa păcii visând la miracolele şi fantasmele Levantului? De ce nu, căci ideea unei Uniuni Balcanice cu România şi Bulgaria drept „leading countries” ar putea fi prezentată drept un premiu de consolare şi exemplu de „cooperare întărită” pentru ăştia săraci ai noştri. Un plan menit să lege, prin noi, celelalte ţări surori balcanice de proiectul european. Cu asta, ne-am băga definitiv într-un ghem uriaş de probleme şi, practic, am ieşi şi din ce jocuri mari în care mai suntem acum.

Orice acceptare de linie de diviziune, sub orice pretext, ar putea avea efecte chiar funeste pe viitor. Sigur că jocurile încă nu sunt finalizate şi chiar există perspectiva anunţată ca unele state, printre care şi România, să nu accepte să semneze textul final al Declaraţiei de pe 25 martie. Semnalele astea au ajuns deja la Bruxelles şi au fost înregistrate ca atare. Cu perspectiva atenuării unora dintre formulări dar nu şi la renunţarea la spiritul lor. Şi dacă totuşi, cum a făcut Polonia, nu vor vrea să semneze?

Nimeni nu ştie să definească răspunsul, există însă posibilitatea unor jocuri diplomatice de eludare  de tipul celor adoptate joi seara, când în locul Concluziilor asumate de Consiliul European a apărut formularea disperată „Concluziile Preşedintelui Consiliului European”. Şi fără poză de familie în final, că prea erau nervoşi...

Asta este atmosfera care precede ceea ce ar trebui să fie un Summit de celebrare a succesului unui proiect european care, să nu uităm, a adus acestei părţi a noastră de lume cea mai lungă perioadă de pace, securitate a bunăstării şi dezvoltare din întreaga sa istorie. S-a blocat definitiv mecanismul? În nici un caz. S-a dovedit a fi mult prea performant şi s-a investit prea mult în el ca să fie abandonat. Singura întrebare reală este de a şti dacă, într-adevăr, toate Statele Membre de acum vor continua partida şi, apoi, ce loc vor avea în sistem. Un loc pe care, după caz, îl poţi impune, îl poţi negocia sau ţi se poate transmite prin curier diplomatic. Mai e puţin şi vedem.