Extremismul ignorat din UE. Cum au folosit radicalii de stânga criza pentru a câştiga voturi
0
„Seismul” provocat în urma alegerilor europarlamentare din mai s-a concentrat pe extrema dreaptă, iar discursul catalogat drept xenofob, rasist şi antisemit al acestor grupări a ţinut primele pagini în toată lumea. Însă euroalegerile au atras atenţia şi asupra uneia dintre cele mai puţin observate consecinţe ale crizei economice: ascensiunea îngrijorătoare a partidelor radicale de stânga din Europa.
Partidele de extremă dreapta au fost vedetele alegerilor europarlamentare încheiate duminică, înscriind de-a lungul Uniunii Europene rezultate fără precedent. Mass-media internaţională a consemnat schimbările majore la nivelul UE, denunţând apariţia unui adevărat „seism” politic provocat de partidele radicale.
În fapt, una dintre consecinţele cele mai puţin observate ale crizei economice a fost ridicarea partidelor radicale de stânga din Europa, iar exemplul cel mai sugestiv este Grecia, unde gruparea extremistă Syriza a câştigat 26% din susţinerea electoratului la alegerile locale, în 2012, faţă de cele 5% anterior.
Alegerile pentru Parlamentul European au fost cea mai bună ocazie din ultimele decenii pentru ca partidele radicale de stânga să iasă din anonimat, să-şi revendice unele dintre cele mai importante poziţii în instituţiile de guvernare, totul în contextul unei crize economice şi sociale globale. Dincolo de consecinţe, esenţiale sunt şi originile acestei situaţii.
Reunite sub umbrela grupului parlamentar Stânga Europeană Unită, partidele de extremă stânga au câştigat în urma alegerilor de la 25 mai nu mai puţin de 52 de locuri, în creştere faţă de 35 în mandatul trecut. State precum Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, Cipru, Irlanda, Danemarca, Suedia, Finlanda sunt reprezentate în cadrul Stângii Europene Unite de câte unul sau mai multe partide extremiste.
Fruntaşe în acest grup din Parlamentul European sunt Spania (10 mandate), Germania (8 mandate) şi Grecia (6 mandate).
Syriza, numele prescurtat al Coaliţiei Stângii Radicale, şi-a câştigat dreptul de a fi reprezentat în cadrul Parlamentului European după ce a devansat primele două cele mai importante partide greceşti la alegerile europarlamentare. Formaţiunea a primit 27% din voturile electoratului grec, depăşind cu patru puncte procentuale partidul Noua Democraţie, condus de premierul Antonis Samaras.
La doar o zi de la anunţarea rezultatelor, Syriza a emis un comunicat de presă prin care declara că rezultatul alegerilor demonstrează că actualul guvern nu mai are „legitimitatea morală şi politică” de a negocia în cadrul Uniunii. În consecinţă, Syriza a cerut alegeri anticipate. Puterea fragilă de la Atena se află acum nu numai sub presiunea societăţii civile, ci şi a partidului de extremă stânga, nou-devenit cea mai puternică formaţiune politică din ţară.
Ascensiunea Syriza a avut loc pe fondul luptelor pentru salvarea economiei elene, puternic deteriorată după şase ani de recesiune şi după aplicarea măsurilor cerute de finanţatorii internaţionali în schimbul împrumuturilor care totalizează 240 de miliarde de euro.
Însă nu numai Syriza a înregistrat în ultimii ani o revigorare fără precedent, ci aproape toate partidele de extremă stânga din partea aceasta de lume, fiind reanimate partide despre care se credea că sunt pe punctul de a fi dizolvate, spre exemplu în Franţa şi în Noua Zeelandă.
Criza economico-financiară internaţională care a început să-şi arate semnele la sfârşitul lui 2007 - începutul lui 2008 a transformat Europa. Guvernele din regiune au fost dărâmate şi altele noi instaurate, fluctuaţia euro a fost accentuată, iar o nouă criză economică nu este exclusă. În ultimii şase ani, populaţia Europei a fost deformată şi traumatizată de şomajul tot mai mare, de inegalitatea în drepturi şi de sărăcie.
Însă partidul grec Syriza este cel mai de succes exemplu de formaţiune politică radicală de stânga care a folosit în favoarea sa slăbiciunile celorlalte partide şi care s-a autopromovat drept o alternativă credibilă la guvernare. Iar rezultatul eforturilor este confirmat în prezent de câştigarea primei poziţii în topul celor mai importante partide din Grecia.
Stânga Europeană Unită a fost consolidată şi de rezultatul obţinut de politicienii spanioli din astfel de grupări, care şi-au asigurat 11 dintre cele 54 de mandate ale ţării.
Partidul Podemos (Putem), înfiinţat drept o mişcare a indignaţilor, are cinci dintre aceste mandate. Formaţiunea s-a născut pe fondul nemulţumirilor cetăţenilor spanioli provocate de austeritatea dură instaurată de Guvernul de la Madrid, fiind înregistrată ca partid politic la începutul acestui an. Mica grupare a intrat în premieră în parlamentul UE cu cinci locuri, obţinând aproape 8% din voturile spaniolilor şi clasându-se pe locul al patrulea.
Stânga din Europa a fost revitalizată şi de rezultatul grupării Izquierda Unida (Stânga Unită), care şi-a asigurat de asemenea cinci fotolii europarlamentare. Se pare că sutele de mii de protestatari spanioli au ajutat în mod activ mişcarea care se opune regimului auster impus de Germania şi aliaţii ei din sudul Europei.
Noua faţă a comunismului
Extrema stângă din Germania se bucură de una dintre cele mai mari reprezentări în interiorul Parlamentului European, cu un total de nouă mandate din totalul celor 96 câştigate de politicieni nemţi. Iar gruparea politică de stânga cu cei mai mulţi europarlamentari este Die Linke (Stânga), totodată principalul partid de opoziţie din Germania, cu cel mai vehement discurs socialist. Faţă de mandatul trecut, Stânga are un europarlamentar mai puţin (8/99 în 2009), diferenţă considerată cantitate neglijabilă.
Apărut în circumstanţe inedite, trăgându-se din Partidul Comunist care a condus fosta Republică Democrată Germană (RDG) timp de 40 de ani, partidul Stânga este o voce demnă de luat în seamă pe scena politică germană. Deşi la finele secolului XX risca disoluţia, fiind izolat în estul ţării, învinovăţit pentru eşecul RDG, cu electoratul îmbătrânit, Stânga a trecut testul timpului şi a căpătat noi puteri începând cu alegerile din 2007. Atunci a intrat într-o coaliţie care avea să ducă la formarea primului grup parlamentar într-un stat occidental. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă Stânga nu şi-ar fi restructurat din temelii organizarea, dacă nu ar fi insuflat principii democratice ideologiei sale şi dacă nu s-ar fi îndepărtat de amintirea stalinistă, iar asta fără a-şi pierde electoratul fidel.
Partidul pentru Apărarea Animalelor, atât din Germania, cât şi din Olanda au contribuit cu propriile forţe la consolidarea Stângii Europene Unite, câştigând fiecare câte un loc din totalul celor 684 de fotolii europarlamentare.
Elita socialistă, în ascensiune
Partidul italian Cealaltă Europă a fost înfiinţat de asemenea în prima parte a acestui an, cu ocazia alegerilor parlamentare, la iniţiativa unui grup de intelectuali italieni. Din lista cu 71 de nume propuse, cinci au fost aleşi de electoratul italian să-l reprezinte la adunările europarlamentare. Având la bază nemulţumirile faţă de sistemul capitalist, învinovăţit pentru declanşarea crizei mondiale, Cealaltă Europă se înscrie într-un curent tot mai puternic reprezentat al grupărilor politice conduse de personalităţi publice cu orientare socialistă, care declară război neoliberalismului, austerităţii şi sărăciei.
În Franţa, criticile aripii de stânga faţă de linia social-democrată instaurată de preşedintele Hollande şi de premierul Valls au reuşit să atragă suficiente voturi pentru ca grupările de extremă stânga să intre în PE. Identificată drept coaliţie de extremă stângă, antiliberală, anticapitalistă, Frontul de Stânga a obţinut un total de patru locuri, fiind prezentă pentru cel de-al doilea mandat consecutiv în Parlamentul European.
Orientându-ne spre limita de nord-vest a Europei, ne atrage atenţia rezultatul obţinut de stânga din Marea Britanie, reprezentată doar de partidul Sinn Fein, al doilea cel mai important partid din Adunarea Irlandei de Nord (legislativul Irlandei de Nord) şi al patrulea cel mai mare partid din Republica Irlanda. Rezultatele euroalegerilor au fost o surpriză frumoasă pentru această formaţiune, propulsând-o pe locul secund în Irlanda.
Identificându-se drept o mişcare republicană naţionalistă, Sinn Fein refuză să recunoască apartenenţa provinciei la Marea Britanie, militând în continuare pentru alipirea ei la Republica Irlanda.
Stânga din Europa, ameninţare sau avertisment?
Partidele eurosceptice, de la Frontul Naţional din Franţa până la Partidul Syriza din Grecia, vor aduce pentru prima dată în Parlamentul European (PE) cererile proclamate în timpul campaniei electorale, printre care se numără introducerea de legi antiimigraţioniste, neimplicarea organelor europene în luarea deciziilor naţionale şi dizolvarea monedei euro.
Deşi partidele eurosceptice au demonstrat că au de partea lor susţinerea electoratului, puterea lor în interiorul Parlamentului European nu va fi la fel de mare. Acest capital de imagine s-ar putea risipi din cauza lipsei de cooperare între membrii diferitelor formaţiuni.
Partidele eurosceptice au puţine caracteristici în comun în afară de dispreţul faţă de birocraţia de la Bruxelles, astfel încât o alianţă pan-eurosceptică este o posibilitate mai degrabă nerealistă.
Se încarcă comentariile...
