Europol: Traficanţii de persoane şi-au deschis birouri în ţările cu mulţi imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europol a constatat că reţelele de traficanţi de persoane şi-au deschis birouri în ţări unde se află mulţi refugiaţi, precum Turcia, şi îşi promovează serviciile prin reclame pe reţelele de socializare, care oferă „pachete turistice“ din zonele de război până în nordul Europei. Capii acestor reţele ar acţiona mai ales în Libia şi Turcia.

După drama celor 71 de imigranţi găsiţi morţi săptîmâna trecută într-un camion frigorific  abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, în apropierea frontierei cu Ungaria, Europolul a fost solicitat să ajute la pentru descoperirea vinovaţilor, iar ancheta a scos la iveală faptul că refugiaţii din zone de conflict precum Siria, Irak, Libia sunt căutaţi de traficanţii de persoane care legături şi cu alte infracţiuni, inclusiv traficul de droguri, spălarea de bani şi exploatarea sexuală.

Directorul organizaţiei europene de poliţie Europol, Rob Wainwright, a declarat sâmbătă că cei cinci suspecţi – patru bulgari şi un afgan-  care au fost reţinuţi în Ungaria în legătură cu morţii din „camionul groazei“ fac parte dintr-o reţea internaţională care a făcut obiectul a numeroase investigaţii şi este căutată în mai multe ţări.

„Am făcut conexiuni cu informaţii din multe alte cazuri la care lucrăm în prezent în toată Europa“, a afirmat Wainwright, adăugând că Europol şi autorităţile naţionale încearcă să îi prindă pe liderii operaţiunii.

El a precizat că Europol a ajutat la identificarea primilor patru suspecţi după ce autorităţile austriece au dat agenţiei informaţii despre vehiculul găsit joi, care au fost introduse în baza sa de date.

Ministrul de interne bulgar, Rumiana Bacivarova, a exclus, marţi posibilitatea ca reţeaua infracţională responsabilă de tragedia celor 71 de imigranţi găsiţi morţi într-un camion abandonat pe o autostradă din estul Austriei să aibă baza în Bulgaria, potrivit Novinite.

Gruparea era activă în alte ţări, nu în Bulgaria, fiind de fapt o organizaţie criminală transnaţională, a declarat ministrul, într-un interviu la postul de radio privat bTV, fără a da alte detalii. Bulgaria a luat parte în mod activ la anchetă, cooperând cu autorităţile din Ungaria şi Austria, a mai precizat Bacivarova. 

Traficanţii şi-au deschis birouri în ţările cu mulţi imigranţi

Wainwright a mai declarat că traficanţii sunt tot mai greu de combătut, deoarece operaţiunile lor sunt din ce în ce mai agile, internaţionale şi mai inovatoare, utilizând instrumente noi, precum reţelele de socializare. 

Reţelele moderne de trafic de persoane includ oameni de diferite etnii şi naţionalităţi, care cooperează pentru a exploata disperarea sutelor de mii de persoane care fug de război, opresiune şi sărăcie, a mai spus el.

Reţelele au deschis birouri în ţări unde se află mulţi refugiaţi, precum Turcia, şi îşi promovează serviciile prin reclame pe reţelele de socializare, care oferă „pachete turistice“ din zonele de război până în nordul Europei.

Wainwright a apreciat că aproximativ o treime din cazurile de trafic de imigranţi investigate de Europol aveau legături şi cu alte infracţiuni, inclusiv traficul de droguri, spălarea de bani şi exploatarea sexuală. El a precizat însă că nu există dovezi conform cărora teroriştii folosesc reţelele de traficanţi pentru a pătrunde în Europa, citând doar "unul sau două cazuri izolate".

Trafic cu paşapoarte siriene false

Directorul executiv al Frontex, agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, a atras atenţia asupra traficului cu paşapoarte siriene false, ce are loc mai ales în Turcia, pentru a facilita intrarea imigranţilor în Uniunea Europeană, transmite AFP.

„Există persoane care sunt astăzi în Turcia, cumpără paşapoarte siriene false pentru că au înţeles, în mod evident, că există un efect de halou pentru că sirienii obţin dreptul de azil în toate statele Uniunii Europene“, a afirmat marţi Fabrice Leggeri, la postul de radio francez Europe 1. 

„Persoane care folosesc paşapoarte siriene false adesea vorbesc în limba arabă. Ele pot fi originare din Africa de Nord, din Orientul Mijlociu, dar au mai degrabă un profil de migrant economic“, a explicat Leggeri, estimând însă că acest trafic nu ameninţă deocamdată securitatea Uniunii Europene. „Astăzi nu există elemente obiective pentru a spune că terorişti potenţiali au intrat în Europa în acest mod“, a declarat el, chemând totuşi la „vigilenţă la toate frontierele europene“. 

Directorul executiv al Frontex şi-a reînnoit apelul la trimiterea de efective suplimentare de gărzi de frontieră din ţările UE în Grecia, pentru a permite înregistrarea tuturor imigranţilor care ajung în acest stat, la graniţa exterioară a Uniunii. 

Sistemele de înregistrare nu fac faţă valului de imigranţi, aşa încât mulţi nu sunt luaţi în evidenţă, a explicat Leggeri. „Avem o idee despre naţionalităţile lor, dar nu o viziune completă, şi nu ştim care sunt cu adevărat profilurile tuturor acestor imigranţi“, a afirmat el. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite