Pentru majoritatea europenilor, Estul e azi dincolo de Prut. Unsprezece state construite pe ruinele comunismului au devenit, în perioada 2004-2013, membre ale UE şi apar în imaginarul colectiv drept părţi ale unui continent reunificat. Noi, românii – la fel ca şi balticii, bulgarii sau ţările din grupul de la Vişegrad – nu mai suntem estici, suntem europeni. „State Membre” – aşa ni se spune la un sfert de secol de la prăbuşirea comunismului. În schimb, în limbajul birocraţiei de la Bruxelles, Moldova şi alte cinci republici ex-sovietice se află în aşa-numita Vecinătate Estică.

Dar Estul nu are doar acest sens. El a rămas şi sinonim de stigmat. Dacă un lider politic dintr-o ţară ex-comunistă face o boroboaţă, identitatea sa veche iese la suprafaţă. De când Orban Viktor a început revoluţia sa iliberală, s-au scris sute de articole şi s-au pronunţat mii de discursuri care reamintesc că premierul maghiar a fost cândva liberal, dar şi că, întrucât vine din Est, a luat-o razna. În ultima vreme, el are o nouă fixaţie, şi anume să opună Ungaria Europei. Zilele trecute, a născocit un referendum, aşezat sub titlul: „să oprim Bruxelles-ul!”. Orban dă apă la moară celor care pun sub semnul întrebării întreaga extindere a Europei la Răsărit.

Îndoiala aceasta are consecinţe asupra unei părţi din fostul lagăr totalitar. E vorba despre o zonă – din imediata noastră apropiere – care a fost reinventată, la începutul anilor nouăzeci, exclusiv sub semnul etnicităţii şi al conflictului. Îmi amintesc foarte bine un colocviu ţinut, în februarie 1992, sub patronajul lui François Mitterrand, şi care se chema „Europa sau triburile”. Preşedintele Franţei explica atunci că dorinţa de libertate din ţările ex-comuniste poate duce la naţionalism şi, astfel, la crearea unor noi state, pentru „triburi” care n-au avut vreodată aşa ceva. În ziua cu pricina, se ţinea referendumul care a condus la independenţa Bosniei şi a complicat un război ce începuse deja de câteva luni.

25 de ani mai târziu, dintre fostele republici iugoslave, doar Slovenia şi Croaţia au devenit parte a UE. În schimb, sârbii, macedonenii şi muntenegrenii sunt astăzi candidaţi la aderare, iar kosovarii şi bosnienii sunt descrişi cu ajutorul unei expresii bizare: „posibili candidaţi”. În nomenclatorul european, toţi aceştia sunt – alături de albanezi – în Balcanii de Vest. Sunt singurii estici care n-au fost integraţi, e singura regiune exclusă de la reunificarea Europei.

În ultimele săptămâni, instituţiile de a Bruxelles şi Strasbourg discută mult despre aceste „triburi”. Numele reapare, pentru că sunt denunţate crize politice în care se amestecă dificultatea de a construi majorităţi, boicotul parlamentar, suspiciunea faţă de străini, influenţa Rusiei şi a Turciei, radicalism şi teama de un nou conflict sângeros.

Esticii au viaţă grea.