Eroii americani din trenul Thalys afirmă că El Khazzani avea o motivaţie teroristă evidentă
0Cei trei americani care au reuşit să-l imobilizeze vineri pe Ayoub El Khazzani în trenul Thalys pe ruta Amsterdam-Paris consideră că marocanul avea o motivaţie teroristă evidentă şi au îndemnat duminică pasagerii să nu rămână pasivi faţă de acest tip de atac, relatează AFP în pagina electronică.
Anthony Sadler, Alek Skarlatos şi Spencer Stone, care au susţinut o conferinţă de presă la Ambasada Statelor Unite la Paris, au declarat că au acţionat "fără să stea pe gânduri" pentru a-l imobiliza pe bărbatul puternic înarmat care tocmai intrase în vagonul lor cu o puşcă de asalt Kalaşnnikov.
"Ceea ce m-a motivat a fost instinctul de supravieţuire şi pentru a le pemite şi altora din tren să supravieţuiască", a declarat Spencer Stone, în vârstă de 23 de ani, cu un braţ agăţat de gât într-o eşarfă.
"M-am întors şi am văzut că avea ceea ce părea să fie o (puşcă de tip) AK-47 care părea blocată sau care nu funcţiona. El încerca să încarce arma", a continuat el. După ce m-am aruncat asupra lui, "am început să-l sugrum. Scotea arme de peste tot (...). Toţi trei l-am lovit cu pumnii. Eu l-am strangulat până când a rămas inconştient", a detaliat Stone.
Tânărul militar american, rănit cu un cutter la mână, a ieşit sâmbătă din spital, iar acestea erau primele sale declaraţii publice.
Întrebat despre declaraţiile suspectului din primele ore de arest preventiv, prin care a respins orice apartenenţă jihadistă şi a afirmat că a vrut doar să-i jefuiască pe pasageri, Anthony Sadler a răspuns că "nu ai nevoie de opt magazii ca să jefuieşti un tren".
"Avea multă muniţie şi ştia clar ce voia", a subliniat şi Alek Skarlatos.
În opinia lui Anthony Sadler, "lecţia pe care trebuie să o reţinem este că, într-un moment de criză ca acesta, mie mi-ar plăcea ca oamenii să înţeleagă că trebuie să facă ceva. Să te ascunzi sau să rămâi aşezat acolo unde eşti nu-ţi foloseşte la nimic, iar atacatorul ar fi reuşit dacă prietenul meu Spencer nu s-ar fi ridicat şi nu s-ar fi aruncat asupra lui".
"Într-un atentat terorist ca acesta, trebuie să faceţi ceva, vă rog, nu rămâneţi într-o atitudine de pasivitate", a îndemnat el.