Erdogan prezintă condoleanţele Turciei pentru genocidul asupra armenilor din 1915-1917
0Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a prezentat, miercuri condoleanţele Turciei „nepoţilor armenilor ucişi în 1915", în timpul masacrelor împotriva acestei comunităţi, comise în timpul Imperiului Otoman, relatează AFP.
Într-un comunicat, şeful Guvernului turc se exprimă pentru prima dată atât de deschis în privinţa acestei drame care a avut loc între 1915 şi 1917, în ultimii ani ai Imperiului Otoman şi care a fost recunoscut ca genocid de numeroase ţări. Turcia, în schimb, nu recunoaşte genocidul armean.
"Este o datorie umană să înţelegi şi să împărtăşeşti dorinţa armenilor de a-şi comemora suferinţele în această perioadă", potrivit textului.
"Vrem ca armenii care şi-au pierdut viaţa în circumstanţele de la începutul secolului XX să odihnească în pace şi transmitem condoleanţe nepoţilor lor", a adăugat textul.
La 24 aprilie 1915 a început primul genocid al secolului XX. Sute de mii de armeni din Imperiul Otoman au fost deportaţi, mulţi dintre ei au fost ucişi (1,5 milioane potrivit armenilor), iar majoritatea bunurilor lor au fost confiscate.