Dezintegrarea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Well, dimineaţa  acestei zile de vineri 24 iunie 2016 nu o vom uita prea uşor. Adevărul este că am crezut de fapt până acum că rezultatul va fi unul pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Duş rece scoţian? Uitaţi. Cel englezesc este cu mult mai dur.

Am ezitat ieri să postez aici mărturia, sau chemarea disperată, dacă vreţi, a jurnalistului european Alex Taylor, publicată pe site-ul voxeurop.eu în ajunul scrutinului. Mi se păreau pătimaşe, cuvintele lui, şi speram, chiar speram, că Brexitul nu se va realiza.

Acum, post festum, premoniţiile unora şi altora se realizează. Cu câteva zile în urmă asistam la proiecţia unui film documentar intitulat „The Great  European Disaster Movie", un film în care autorii se proiectau într-o Europă de peste douăzeci de ani. Scenariul era catastrofal şi totuşi părea posibil. Europa lor era una dezintegrată, tristă, în care copiii acelor ani nu-şi mai aminteau ce era UE.

A urmat o dezbatere în care, alături de Alex Taylor, întocmai, încercam să răspundem întrebărilor celor din sală, care asistaseră cu noi la proiecţia filmului. Din răspuns în răspuns am realizat, cu Alex, cele câteva non sensuri ale Uniunii. Faptul că mai vorbim încă de imigranţi români în Marea Britanie sau în Spania, de imigranţi britanici în Franţa, în condiţiile în care facem cu toţii parte din aceeaşi Uniune! Cum ar fi ca un texan să fie considerat imigrant în Carolina? Pe când Alex Taylor povestea despre cum va cere el cetăţenia franceză şi despre cum va suferi direct, alături de ceilalţi compatrioţi ai lui expatriaţi pe continent, de pe urma unui vot de blam dat Europei, fără măcar să se poată pronunţa asupra acestui subiect (căci britanicii care locuiesc de mai mult de 15 ani pe teritoriul unui alt stat  nu au drept de vot), mă gândeam că totuşi e absurd. Situaţia aceasta a lor e absurdă, a unor oameni fără patrie, practic, fără niciun drept de vot: nici francezi deci dar nici britanici...

Pe micul ecran al televizorului din apartamentul unde scriu aceste rânduri, în Paris, ştirile curg una după alta şi se repetă: "Frontul Naţional cere şi el organizarea unui referendum pentru ieşirea din UE", "Scoţia şi Irlanda vor cere independenţa", "David Cameron şi-a dat demisia", "liderii UE se întâlnesc mâine la Bruxelles"...Nu mai suntem în faţa imaginilor unui film documentar în care autorii îşi imaginează o Uniune Europeană dezintegrată. Dezintegrarea a început în această dimineaţă. Şi da, cei care cer demisia liderilor UE, aacelui guvern pe care nu-l avem, au dreptate. Dacă Marea Britanie a ajuns să iasă din UE şi Uniunea are o parte de vină. Nu pentru că ar fi contribuit cu ceva la ieşirea ei, nici vorbă. Ci pentru că a asistat fără să intervină la această despărţire. Pentru că nu a spus Please, stay".

Alex Taylor îşi termina articolul de pe voxeurop.eu astfel:

Am fost mereu mândru de ţara mea şi de imensa contribuţie pe care a adus-o la istoria europeană şi mondială. Dacă totuşi compatrioţii mei vor vota pentru ieşirea din UE, voi cere un paşaport francez vineri, fără a avea nicio garanţie că-l voi obţine, la fel ca alte sute de mii de persoane care se vor afla în acelaşi caz ca mine. Îmi va fi ruşine de ţara mea, care va fi declanşat astfel dezintegrarea Uniunii Europene, această uniune pe care noi toţi o considerăm ca fiind indestructibilă şi de care toţi ar trebui să fim mândri.

Vă îndemn să citiţi tot articolul. Din fericire, nu toţi britanicii sunt ca Nigel Farage. Poate că acum gândurile noastre nu ar trebui să se îndrepte spre cei care au decis să iasă din UE. Acei oameni de peste cincizeci de ani care au decis viitorul copiilor lor. Univoc. Ci spre cei care au votat ca să rămână, dovedind prin acest gest profunda lor europeanitate. Tinerii Regatului Unit. Ce vom face pentru ei?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite