Cum a fost sărbătorită ziua de naştere a fostului dictator Iosif Stalin în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iosif Stalin a fost în fruntea Uniunii Sovietice timp de trei decenii
Iosif Stalin a fost în fruntea Uniunii Sovietice timp de trei decenii

În urmă cu zeci de ani se afla sub imperiul terorii regimului său autoritar, însă vineri au ieşit să comemoreze 133 de ani de la naşterea dictatorului Iosif Stalin. Unii au marcat momentul prin gesturi solemne, alţii continuă să-l urască pe dictatorul care a ordonat execuţia a sute de mii de oameni.

La Moscova, sute de comunişti ruşi, conduşi de liderul lor Ghenadi Zuyganov, au depus, vineri, flori la mormântul lui Stalin din Piaţa Roşie, în timp ce în restul Rusiei, dar şi în alte state ex-sovietice au avut loc mai multe manifestaţii mai puţin ample, informează Associated Press.

Membrii partidelor de stânga din Belarus susţin că au găsit o statuie de-a fostului dictator, care a fost îngropată după denunţarea cultului personalităţii sale de succesorul lui Stalin, Nikita Hruşciov, dar au refuzat să precizeze unde se află, de teamă că autorităţile vor dispune distrugerea ei.

Autorităţile din oraşul natal al lui Stalin, Gori, au votat joi restaurarea statuii dictatorului. Peste 6.000 de localnici din Gori au semnat petiţia prin care cereau acest lucru autorităţilor georgiene.

În sudul Ucrainei, mai mulţi etnici tătari din Crimeea au distrus o expoziţie stradălă închinată lui Stalin. Toţi tătarii crimeeni din Ucraina au fost deportaţi de urgenţă, în 1944, la ordinele lui Stalin, pentru colaborarea lor cu presupuşii germani nazişti în timpul celui de al doilea război mondial. Din cei 200.000 de tătari deportaţi, aproape o cincime au murit de foame şi alte boli, iar supravieţuitorilor le-a fost permis să se întoarcă numai la sfârşitul anilor 1980, mai notează AP.

Potrivit grupului rus de dreapta Memorial, Stalin a ordonat moartea a cel puţin 724.000 de oameni
au fost executaţi în cadrul epurării care a vizat lichidarea elementelor antisovietice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite