Cipru promite rezidenţa permanentă pentru cetăţenii chinezi
0Cipru ar putea cunoaşte o perioadă de reîmprospătare economică datorită chinezilor care intenţioneză să obţină rezidenţă permanentă. Străinii care se mută în Cipru pot dobândi dreptul de a călători în Uniunea Europeană fără vize, astfel încât sectorul imobiliar a înregistrat prima creştere, după ani de zile, potrivit ziarului britanic „The Guardian”.
Cipru este una dintre multele ţări din sudul Europei care au fost profund afectate de criza zonei euro, iar preţurile proprietăţilor imobiliare au scăzut cu aproximativ 15% din 2007. Cu toate acestea, un studiu publicat luna trecută a arătat că între lunile august şi octombrie 2012, mai mult de 600 de imobile au fost vândute către chinezi, iar 90% dintre afaceri au fost încheiate în oraşul cipriot Pafos.
„Adevărata creştere a venit după luna august, deoarece atunci guvernul a clarificat termenii şi condiţiile referitoare la cetăţenii străini pentru a dobândi rezidenţă permanentă”, a declarat Giorgios Leptos, director al agenţiei imobiliare „Leptos” şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Pafos.
Condiţiile rezidenţei
Posibilitatea de a primi rezidenţa permanentă într-o ţară membră a Uniunii Europene a părut o oportunitate imensă pentru asiatici, întrucât le oferă şansa de a călători pe teritoriul UE fără vize.
Pentru a obţine calitatea de rezident permanent în Cipru, investitorii din afara UE trebuie să cumpere o proprietate de cel puţin 300.000 de euro. De asemenea, trebuie să facă dovada faptului că nu au antecedente penale şi că dispun de o situaţie financiară bună, acceptând să înfiinţeze un depozit bancar la o unitate bancară locală de minim 30.000 de euro, cu un termen de cel puţin trei ani. Cetăţenii străini pot intra în posesia documentului de rezidenţă în aproximativ 45 de zile.
„O locuinţă în Cipru înseamnă să călătoreşti liber în Europa, ceea ce este grozav pentru tineri”, a declarat Lisha Tang, o clientă a unei agenţii imobiliare din Beijing care plănuieşte să testeze noua politică a Ciprului.
„Dar nu numai pentru tineri – chinezii mai în vârstă care obţin rezidenţă permanentă în UE îşi pot trimite copii la şcolile europene şi îi pot vizita fără dificultate.”
Potrivit unui raport realizat în 2012, 85% dintre milionarii Chinei intenţionau să îşi trimită copii în străinătate pentru a studia.
Noua metodă de stimulare economică
Cipru nu este singura ţară dintre statele UE care experimentează această metodă de revigorare a pieţei imobiliare afectată de stagnare. Anul trecut, Irlanda şi Portugalia au oferit, de asemenea, rezidenţă străinilor care au cumpărat proprietăţi depăşind o anumită valoare.
În ceea ce priveşte Comisia Europeană, întreaga problemă rămâne la latitudinea guvernelor naţionale. Condiţiile în care un investitor străin poate deveni cetăţean european diferă în funcţie de politicile fiecărei ţări.
Cu toate acestea, problemele apar în momentul în care se pune problema dacă ţara care acordă statutul de rezident european face parte din spaţiul Schengen sau nu. Iar Cipru nu este în Schengen, pe când Potugalia este.
Chinezii găsesc soluţii ocolitoare
În cele din urmă, se pare că eliminarea vizei pentru a călători nu este singurul motiv care atrage chinezii, ci şi faptul că pot încerca să eludeze legea chineză cu privire la organizarea familiei.
„Chinezii ne-au spus că ar putea fi lăsaţi să aibă un al doilea copil, dacă bebeluşul este născut în afara graniţei”, a explicat Leptos. „Şi le oferă un loc unde pot trăi în cazul în care lururile vor lua o întorsătură nefavorabilă în propria ţară.”